Preşedintele american, Donald Trump a promis luni o ripostă a SUA ”de o mie de ori mai puternică” decât orice atac al Iranului, după informaţii de presă conform cărora Teheranul ar intenţiona să asasineze o ambasadoare americană, informează AFP.
„Orice atac din partea Iranului, indiferent sub ce formă, împotriva SUA va fi urmat de un atac contra Iranului, (atac) ce va fi de o mie de ori mai puternic ca magnitudine!”, a scris Donald Trump pe Twitter.
”Potrivit unor articole de presă, Iranul ar plănui un asasinat, sau alt fel de atac la adresa Statelor Unite, ca răzbunare pentru moartea liderului terorist Soleimani, care a fost ucis pentru că plănuia un viitor atac, uciderea de soldați SUA și pentru crimele și suferința produse timp de atât de mulți ani”, a mai scris Donald Trump.
Reacția lui Donald Trump a venit după un articol al publicației Politico privind un presupus plan al Iranului de o asasina pe Lana Marks, o apropiată a președintelui american care a fost numită ambasador al Statelor Unite în Africa de Sud.