Stagiunea 2020-2021 a Operei Naţionale Bucureşti aduce în atenţia publicului cele mai îndrăgite titluri din repertoriul universal de operă şi balet. Vă invităm să ne reîntoarcem în minunata lume a artei lirice în Sala Mare de spectacole.
Debutul acestei stagiuni îl va reprezenta povestea unei celebre cântăreţe de operă, Floria Tosca, şi a marelui ei sacrificiu, în numele iubirii. Aşadar, joi, 8 octombrie, începând cu orele 19:00, cortina de catifea se va ridica pentru spectacolul „Tosca” de Giacomo Puccini. Regia, decorul, costumele şi light design-ul poartă semnătura lui Mario De Carlo, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.
Seara de sâmbătă, 10 octombrie, orele 19:00, este dedicată dansului, începutul de stagiune va aduce iubitorilor de balet „Gala de Balet”, spectacol în care îi veţi putea urmări pe prim-balerinii, soliştii, dar şi ansamblul de balet al Operei Naţionale Bucureşti.
Trei fragmente din trei balete cunoscute şi îndrăgite de public vor face parte din programul serii. „Frumoasa din Pădurea Adormită” de P. I. Ceaikovski, „Corsarul” de Adolph Charles Adam şi „Don Quijote” de Ludwig Minkus vor încânta prin diversitate, culoare, graţie şi energie, aducând în prim-plan repertoriul clasic ce reprezintă forţa companiei de balet a Operei Naţionale Bucureşti.
Nu vor lipsi momente coregrafice moderne, consacrate sau în premieră, care vor completa cu succes această seară pe care ne-o dorim plină de emoţie. Sub îndrumarea Corinei Dumitrescu, regizoarea acestui spectacol, balerinii Operei Naţionale Bucureşti vor reveni pe scenă după o grea şi lungă aşteptare, pentru a încânta publicul nerăbdător.
Duminică, 11 octombrie, începând cu orele 19:00, vă invităm la spectacolul „La Traviata” de Giuseppe Verdi, în regia şi mişcarea scenică a lui Paul Curran, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodoraşcu. Una dintre cele mai cântate opere din lume – aşa cum era încă de pe vremea lui Verdi, când mai toate instituţiile muzicale o aveau în repertoriu – „La Traviata” a fost compusă la puţin timp după ce Verdi a văzut la Paris piesa de teatru adaptată după romanul lui Alexandre Dumas-fiul, „Dama cu camelii”.
Pentru a ne bucura în siguranţă de fiecare eveniment, sala de spectacole va putea primi un număr redus de spectatori, iar reprezentaţiile vor avea o durată mai scurtă, conform normelor oficiale în vigoare.
Biletele se pot achiziţiona de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti şi online, de pe http://tickets.operanb.ro/.