Premiul Nobel pentru Pace 2020 a fost decernat vineri, 9 octombrie 2020, Programului Alimentar Mondial (WFP/PAM) al Națiunilor Unite, a anunțat comitetul Nobel norvegian, care a subliniat că nevoia de soluții multilaterale este „mai vizibilă ca niciodată”, transmite AFP.
PAM este recompensat pentru „eforturile de luptă împotriva foametei, pentru contribuția la ameliorarea condițiilor de pace în zonele afectate de conflicte și pentru că a jucat un rol principal în eforturile care vizează împiedicarea utilizării foametei ca o armă de război”, a declarat președintele comitetului Nobel, Berit Reiss.
Comitetul Nobel a declarat că Programul Alimentar Mondial a acționat „ca forță motrice în eforturile de prevenire a utilizării foamei ca armă de război și conflict”.
Programul Alimentar Mondial este o agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite, cu sediul la Roma. Este cea mai mare organizație cu rol umanitar pentru acordarea de ajutoare internaționale în alimente.
Organizația are birouri în 90 de țări de pe glob unde se derulează programe de ajutor finanțate de PAM.