Noua Poliție a Animalelor va a avea 488 de angajați și 88 de medici veterinari

Social

O ordonanță de urgență emisă de guvern a înfiinţat Poliţia Animalelor, care va avea structuri în toate judeţele și va funcţiona cu 488 de angajaţi, plus 88 de medici veterinari, a anunțat, joi,ministrul de Interne, Marcel Vela, aflat în vizită la Timișoara.

„Guvernul României a aprobat OUG privind înființarea Poliției Animalelor, o dorință a noastră, a tuturor, un proiect care a fost supus unei dezbateri lungi, unei transparențe publice, am discutat cu toți cei care sunt implicați în acest domeniu, cu asociații pentru protecția animalelor, cu specialiști în domeniu, am discutat cu atașați pe afaceri interne care sunt detașați la reprezentanțele noastre diplomatice din alte state pentru a căuta, pentru a analiza tot ceea ce există la această oră în alte legislații, astfel încât să putem implementa, să putem produce, promova și, iată, adopta un proiect de OUG extrem de important: Poliția Animalelor”, a anunțat acesta.

Noua structură va deveni operațională în toată țara în 60 de zile.
„Odată cu apariția acestei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial, astăzi (joi – n.r.) sau în zilele următoare, Poliția Animalelor va fi operațională. Va avea 488 de angajați, plus 88 de medici veterinari, va avea structuri în toate județele și vom aplica legea în acest domeniu în care România a fost extrem de deficitară.

În următoarele 60 de zile, acesta este termenul de implementare, de angajare, de organizare a concursurilor, ea va fi operațională în toată țara. Mai mult decât atât, am prevăzut în proiectul de investiții autoutilitare pentru Poliția Animalelor, astfel încât să dotăm această structură la cel mai înalt nivel pentru a interveni în timp operativ acolo unde este nevoie pentru a salva un suflet nevinovat. Suntem alături de toți iubitorii de animale, așa cum speră ca și ei să fie alături de noi, pentru ca acest proiect să fie un real succes”, a mai spus, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *