bacalaureat

Tezele ar putea fi eliminate în acest an școlar

Social

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunţat că analizează posibilitatea eliminării tezelor, indiferent de scenariul în care se află o şcoală. Totodată, este luată în calcul varianta susţinerii tezelor diferit, în funcţie de scenariul în care funcţionează şcoala.

„Analizăm posibilitatea eliminării tezelor. Trebuie să aplicăm aceeași regulă pentru toată lumea, nu putem să facem discriminări pentru elevii care învață în scenariul verde să dăm teze, pentru ceilalți, nu. Am analizat posibilitatea susținerii lucrărilor semestriale, indiferent de scenariu pe care îl avem.

De ce? Pentru că aceste teze sau lucrări semestriale sunt prevăzute în Regulamentul pentru organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar aprobat prin ordin de ministru și la a cărui elaborare au contribuit toți partenerii noștri sociali”, a afirmat, luni, într-o conferință de presă, Luminița Barcari, secretarul de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

Aceasta precizat şi cum s-ar putea susţine tezele, în funcţie de scenariul fiecărei unităţi de învăţământ.
„Variantele ar fi: în scenariul verde, să dea normal lucrare scrisă, în scenariul galben, evident în momentul în care vin la şcoală, să susţină aceste lucrări, profesorul având grijă să aibă aceleaşi tipuri de itemi, iar în scenariul roşu ne gândeam, dar aceasta este doar o variantă la care ne-am gândit, în funcţie de disciplină pot fi concepute subiectele pentru teze adaptat în funcţie de tipuri de itemi la care se pretează fiecare disciplină şi vă dau un exemplu, la Limba şi literatură română colegii mei au propus chiar un eseu.

Dar după ce ne vom consulta cu partenerii noştri sociali, sindicate, părinţi, elevi, vom lua o decizie. În scenariul roşu va fi o evaluare care să se preteze online, iar copilul să transmită lucrarea lui în timp real profesorului”, a explicat secretarul de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *