Ministerul Educației și Cercetării monitorizează constant dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.
Prin urmare, miercuri, 4 noiembrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București), se înregistrează următoarea situație:
– 8.339 de unități de învățământ figurează în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
– 5.052 de unități de învățământ figurează în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
– 4.265 de unități de învățământ figurează în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.
Menționăm că dintre cele 4.265 de școli aflate în această situație, 366 sunt în Scenariul 3 ca urmare a cazurilor de COVID-19 înregistrate, în timp ce 3.899 de unități de învățământ apar din cauza ratei de incidență a cazurilor din localitățile în care acestea funcționează ori a infrastructurii școlare supuse unor lucrări de reabilitare.
Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.
Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.
Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.
Data de referință pentru aceste informații este 4 noiembrie, ora 12:00.