Spania cere test PCR negativ persoanelor care vin din România

Externe

Românii care vor să călătorească în Spania vor fi nevoiti să dețină un test PCR negativ, efectuat cu 72 de ore înaintea intrării în țară, potrivit MAE. Regula a devenit obligatorie începând de luni, 23 noiembrie 2020.

“Începând cu data de 23 noiembrie 2020, toate persoanele care călătoresc în Spania, pe cale aeriană sau maritimă, provenind din zone/state cu risc epidemiologic ridicat trebuie să prezinte un test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, care să fie efectuat cu maxim 72 ore anterior intrării pe teritoriul spaniol.

România se regăsește printre statele care vor fi vizate de măsura privind obligativitatea prezentării unui test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Zonele/statele cu risc epidemiologic ridicat se stabilesc în conformitate cu criteriile de referință prevăzute în Recomandarea (UE) 2020/1475 a Consiliului din 13 octombrie 2020 privind o abordare coordonată a restricționării liberei circulații ca răspuns la pandemia de COVID-19.

Lista zonelor/statelor cu risc epidemiologic ridicat va fi actualizată de autoritățile spaniole la fiecare 15 zile și publicată pe pagina de internet a Ministerului Sănătății spaniol: https://www.mscbs.gob.es/, cu 7 zile anterior intrării în vigoare, pentru a permite informarea din timp a călătorilor.

De asemenea, toate persoanele care călătoresc spre Regatul Spaniei, pe cale aeriană sau maritimă, trebuie să completeze, anterior efectuării călătoriei, un formular privind starea de sănătate prin intermediul aplicației Spain Travel Health (SpTH) sau a paginii de internet www.spth.gob.es.

În cazul în care pasagerul este minor sau o persoană dependentă, formularul poate fi completat de către tutore, care va fi responsabil pentru veridicitatea informațiilor furnizate. Ulterior completării formularului, se va genera un cod unic QR de sănătate, care va trebui prezentat (digital sau pe suport hârtie) la controlul de sănătate efectuat în aeroportul/portul de destinație. Dacă formularul va fi semnat din aplicație, acesta va apărea în secțiunea „Călătoria mea”, iar utilizatorul va recepționa și un e-mail care poate fi imprimat. Având în vedere noile condiții, formularul va include o rubrică suplimentară privind rezultatul testului PCR pentru COVID-19.

La sosirea în Regatul Spaniei, autoritățile spaniole pot solicita călătorilor dovada în original a testului PCR (în format digital sau pe hârtie), document care trebuie să fie redactat în limba spaniolă sau engleză, să cuprindă numele și prenumele călătorului, datele documentului de identitate național sau al pașaportului cu care se va legitima, data realizării testului, datele unității medicale care a realizat testul și rezultatul negativ al testului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *