Ministrul Mediului solicită revocarea din funcţie a preşedintelui AFM

Politica

Având în vedere anunțul recent al Administrației Fondului pentru Mediu privind amânarea demarării Programului Rabla pentru Electrocasnice, ministrul Mircea FECHET a transmis premierului României propunerea de revocare din funcție a președintelui AFM, Dan – Cătălin VATAMANU, informează ministerul printr-un comunicat

“Este inadmisibil ca un program atât așteptat de cetățeni, la care s-a lucrat atât de mult timp, să nu poată funcționa, deși avea toate premisele să o facă! În ultima lună am primit asigurări constante, inclusiv ieri, că nu există probleme tehnice care ar putea împiedica demararea programului.
În opinia mea, o astfel de atitudine este imposibil de tolerat: să anunți populația cu câteva minute înainte de startul programului că sistemul nu este apt pentru preluarea și înregistrarea solicitărilor celor care aplică pentru vouchere electronice, indiferent de motiv.

Rabla Electrocasnice este un program care anul acesta are un buget dublu față de cel din 2018 și o listă de echipamente cu mult extinsă față de edițiile anterioare. Un astfel de program, gândit la scară atât de largă și cu finanțare pentru cel puțin 100.000 de români, nu poate fi împiedicat de cei care și-au asumat un sistem electronic de emitere a voucherelor și care astăzi este nefuncțional. Mai mult, Administrația Fondului pentru Mediu ne-a informat că sistemul este pregătit oricând pentru începerea programului.

Am transmis către premierul României cererea de revocare din funcție a președintelui AFM. Între timp, aștept ca AFM să-mi comunice urgent termenul la care Rabla Electrocasnice poate începe”, a subliniat ministrul Mircea FECHET.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *