Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii studenţilor, cu care a avut o întrevedere joi, doresc dezvoltarea unei platforme unice la nivel naţional pentru înscrierea şi admiterea la facultate, potrivit Agerpres.
„Studenţii vor o platformă de admitere la facultate unică la nivel naţional. Este un lucru pe care o să îl dezvoltăm în consultările de mâine cu reprezentanţii rectorilor din România, pentru că, v-am spus, există autonomie universitară, există universităţi în care deja există aceste platforme, studenţii doresc o platformă unică”, a afirmat ministrul.
El a precizat că reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Uniunii Naţionale a Studenţilor din România şi Uniunii Studenţilor din România şi-au exprimat susţinerea pentru realizarea unui registru unic naţional integrat al diplomelor şi actelor de studii.
„Spre bucuria mea, studenţii sunt cei care au adus în discuţie susţinerea pentru Registrul unic naţional integrat al diplomelor şi actelor de studii, conştientizând faptul că în acest registru vor fi cuprinse diplomele de bacalaureat, licenţă, master şi doctorat, dar va fi cuprins şi întreg conţinutul tezelor de doctorat şi, atenţie, au agreat să fie cuprins şi conţinutul tezelor de licenţă şi al lucrărilor de disertaţie”, a adăugat Cîmpeanu.
În opinia sa, este un lucru „excepţional” faptul că studenţii sunt de acord ca tezele lor de licenţă din momentul operaţionalizării acestui sistem să fie cuprinse într-o bază de date în care să poată fi accesate, consultate şi verificate pentru eventuale similitudini. Potrivit lui Cîmpeanu, reprezentanţii ANOSR, UNSR şi USR au solicitat, totodată, operaţionalizarea şi consolidarea accesului studenţilor la asigurări de sănătate.