Torino este un oraș italian bogat în istorie, în frumuseți artistice și arhitecturale în care există numeroase muzee, galerii de artă, biserici și multe atracții de vizitat.
În ceea ce privește turismul, Torino a fost întotdeauna un oraș care a reușit să capteze atenția călătorilor din întreaga lume, concentrându-se, de asemenea, pe prestigiul său în sectorul industrial.
Printre obiectivele cele mai interesante pe care trebuie să le vedeți în Torino se numără:
Mole Antonelliana – clădire de proporții monumentale numită după arhitectul său, Alessandro Antonelli. Clădirea este, fără îndoială, simbolul orașului și găzduiește și Muzeul Național al Cinematografiei, unul dintre cele mai vizitate din Torino;
Muzeul Egizio – muzeul antichităților egiptene din Torino, care este găzduit în clădirea Palazzo dell’Accademia delle Scienze (secolul al XVII-lea), este cel mai important muzeu egiptean din lume, după cel de la Cairo.
Aici sunt expuse aproximativ 6.500 de artefacte, inclusiv statui, sarcofage și obiecte funerare, mumii, papirus, amulete, bijuterii. O comoară imensă de văzut pentru a descoperi istoria și misterele acestei civilizații antice;
Cappella della Sacra Sindone (Capela Giulgiului) – deschisă în septembrie 2018 după o lungă restaurare, Capela Giulgiului este cu siguranță unul dintre lucrurile de văzut în Torino. Această capodoperă barocă a lui Guarino Guarini este declarată Patrimoniu Mondial UNESCO din 1997;
Parcul Valentino și Satul Medieval Valentino – vizitați parcul pentru a găsi momente de liniște în inima orașului. În interiorul parcului veți găsi: un castel, grădini, fântâni, statui, magazine de artizanat. Satul Medieval Torino este un muzeu în aer liber – o frumoasă reproducere a unui mic sat din secolul al XV-lea;
Muzeele Regale din Torino sunt una dintre cele mai importante atracții ale capitalei piemonteze. Pe o suprafață de peste 3.000 de metri, se desfășoară o adevărată cale a istoriei orașului Torino, a Italiei și a lumii. În interiorul lor găzduiesc : Armeria Regală, Biblioteca Regală, Palatul Regal, Galeria Sabauda, Muzeul Arheologic, Grădinile Regale și Palazzo Chiablese;
Santuario della Consolata – cunoscut și sub numele de Biserica Santa Maria della Consolazione, este cu siguranță una dintre clădirile religioase de vizitat. Prima clădire datează din perioada paleocreștină. Biserica a fost apoi mărită și modificată de-a lungul timpului până în secolul al XVIII-lea, când Filippo Juvarra a făcut numeroase modificări pentru a o adapta stilului baroc al vremii;
Piazza San Carlo -orașul este renumit pentru numeroasele sale piețe frumoase în care se înfățisează monumente și clădiri de epocă. Una dintre cele mai frumoase este cu siguranță Piazza San Carlo, supranumită “il Salotto di Torino”. În piață se află o statuie ecvestră a lui Emanuele Filiberto, în timp ce, pe latura de sud a pieței, se află cele două biserici gemene în stil baroc, Santa Cristina construită în 1639 și biserica San Carlo din 1619;
Bazilica Superga – maiestuoasa biserică, opera celebrului arhitect baroc Filippo Juvarra, se află pe vârful unui deal, de unde și-a luat și numele, iar frumusețea sa deosebită captează atenția oricărui trecător;
Piazza Castello – inima orașului în trecut ca și astăzi, Piazza Castello este a doua piață ca mărime din Torino. Înconjurată pe trei din cele patru laturi ale sale, de celebrele și caracteristicele arcade din Torino. Unele dintre cele mai importante atracții ale capitalei piemonteze au vedere spre piață: Palatul Regal, situat în centrul pieței, Teatro Regio, unul dintre cele mai importante teatre din Italia, Palatul Madama (primul Senat al Regatului Italian), Biserica Regală San Lorenzo, unde a fost găzuit pentru o perioadă Sfântul Giulgiu. Cu alte cuvinte, un concentrat de istorie și frumusețe unică;
Duomo din Torino – printre diferitele clădiri religioase ale orașului Catedrala este singura biserică în stil renascentist din capitala piemonteză. În timpul anilor 1600, Catedrala a fost extinsă pentru a permite păstrarea Sfântului Giulgiu;
Palazzo Madama – situat în Piazza Castello, în inima orașului Torino, Palazzo Madama are o istorie veche de secole și glorioasă și este una dintre cele mai reprezentative clădiri din Piemonte, dacă nu chiar din toată Italia. Situl arhitectural este acum un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO și găzduiește Muzeul Civic de Artă Antică;
Villa della Regina – această magnifică vilă din secolul al XVII-lea a fost timp de secole reședința multor suverani (de unde și numele Villa della Regina). Astăzi poate fi vizitată. Reședința găzduiește numeroase picturi ale unor artiști precum Daniel Seiter și Giovanni Battista Crostat și splendidele dulapuri chinezești din lemn lăcuit și aurit. În afară, în schimb, de o mare frumusețe, se află grădina italiană, în formă de amfiteatru, în care se află pavilionul Solinghi;
Galeriile din Torino – galeriile reprezintă o curiozitate arhitecturală care face parte din istoria capitalei piemonteze. Există trei galerii în Torino: Galeria Subalpina, Galeria Umberto I și Galeria San Federico;
Muzeele din Torino – față de marile și cele mai cunoscute muzee ale orașului, Torino găzduiește multe alte muzee care trebuie vizitate. Printre numeroasele muzee se numără, de exemplu: Galeria de Artă Modernă și Contemporană care găzduiește adesea expoziții importante; Muzeul de Automobile cu mașinile sale prețioase și rare; Muzeul de Artă Orientală pentru a descoperi civilizații îndepărtate și milenare; Camera – Centrul italian pentru fotografie care găzduiește expoziții fotografice interesante și multe altele de descoperit.
Printre alte atracții se numără, de asemenea Grădina Botanică care este un paradis al plantelor și florilor. Există peste 4000 de specii din întreaga lume. Merită vizitată.
Opriți-vă într-una din cafenelele istorice ale orașului, localuri ce datează din secolul al XIX-lea, unde puteți savura deliciile tipice ale capitalei piemonteze. În interior, vă puteți bucura de unele dintre specialitățile din Torino, printre oglinzi antice, tapiserii din satin, sfeșnice elegante și farfurii de porțelan și puteți face o mică călătorie în timp.
În ceea ce privește gastronomia din Torino este bogată în mâncăruri tradiționale tipice făcute cu ingrediente locale delicioase. Preparatele lungi și elaborate sunt foarte adesea la baza mâncărurilor tradiționale piemonteze. Printre felurile de mâncare tipice se numără: paste umplute, carne, legume și, desigur, vinul bun, printre cele mai bune din Italia, care însoțește delicioasele rețete.
Printre cele mai bune zone pentru a dormi în Torino se află cartierul San Donato, foarte aproape de centru și foarte liniștit. San Salvario, de asemenea, în apropiere de centru, este ideal pentru cei care doresc să fie direct în cartierul cluburilor, al restaurantelor și al barurilor.
Pentru a ajunge în Torino puteți lua un zbor direct București – Torino. Printre companiile care oferă zboruri spre Torino se numără: Wizz Air, Lufthansa, TAROM.