Germania restricţionează utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru persoanele cu vârsta peste 60 de ani, după mai multe cazuri de formare de cheaguri de sânge, au anunţat ministerele Sănătăţii regionale şi federal, relatează AFP.
Cei cu vârsta sub 60 de ani care doresc să se vaccineze vor putea totuşi să decidă acest lucru, dar numai după ”consultarea unui medic specialist în vaccinare (…) şi o analiză personalizată a riscurilor”, au indicat miniştrii din cele 16 landuri germane şi din ministrul federal, potrivit unui comunicat difuzat la încheierea reuniunii, conform Agerpres.ro.
Pentru cei cu vârsta sub 60 de ani care au fost vaccinaţi deja cu o primă doză din acest vaccin pot opta: fie să li se administreze o a doua doză, fie să aştepte recomandarea comisiei de vaccinare (STIKO) programată la sfârşitul lunii aprilie.
Cancelarul german Angela Merkel şi ministrul Sănătăţii Jens Spahn urmează să ţină o conferinţă de presă pe această temă.