Transalpina

A fost reluată circulaţia pe Transalpina, sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului

Social

Circulaţia a fost reluată, miercuri dimineaţă, pe DN 67C – Transalpina, sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, porţiune închisă timp de o zi din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, în urma reviziei efectuate în zonă, s-a decis că drumul poate fi redeschis.

„În urma reviziei efectuate de către Districtul Rânca, s-a constatat că nu se impune prelungirea închiderii circulaţiei pe sectorul DN 67C cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului.

Astfel, circulaţia rutieră pe acest tronson se desfăşoară conform programului normal, respectiv în intervalul orar 07:00 – 21:00”, au anunţat reprezentanţii DRDP prin intermediul pagii oficiale de Facebook a instituţiei.

Luni spre marţi noaptea, viscolul şi precipitaţiile au determinat formarea unui strat de gheaţă pe partea carosabilă, iar din acest motiv utilajele de deszăpezire nu au putut interveni în siguranţă, drumul fiind închis, marţi dimineaţă, pentru 24 de ore pe porţiunea dintre Rânca şi Obârşia Lotrului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *