Abetone – cea mai importantă stațiune de schi din Toscana

Lifestyle Travel

Abetone este un mic orășel italian situat în munții Apenini, la aproape 1400 de metri deasupra nivelului mării ce a fost întotdeauna considerată cea mai importantă stațiune de schi din Toscana și una dintre cele mai populare destinații pentru pasionații de sporturi în aer liber, chiar si pe timpul verii.

Fondată în 1930 este una dintre cele mai vechi stațiuni de schi din Italia. Pârtiile sale de schi se întind pe o suprafață de peste 50 de kilometri, oferind o mare varietate de trasee potrivite pentru schiori de toate nivelurile, de la începători la experți.

Cu atracțiile sale cultural – istorice și numeroasele activități în aer liber, oferă ceva special pentru fiecare vizitator. Fie că sunteți un pasionat de istorie, un iubitor de aventură sau pur și simplu sunteți în căutarea unui loc în care să vă relaxați și să vă bucurați de natură, Abetone oferă cîte puțin din tot ceea ce căutați.

Așadar, varietatea de activități și atracții disponibile face din Abetone o destinație ideală pentru o vacanță completă. Sporturile de iarnă, cum ar fi schiul, snowboardul și plimbarea cu rachete de zăpadă atrag vizitatori din toată Italia, dar și din toată lumea, în timp ce traseele de drumeții și minunile naturale oferă oportunități nesfârșite pentru cei care iubesc să exploreze natura.

Plimbarea cu rachete de zăpadă în Abetone vă permite să descoperi peisajele incredibile ale munților Pistoia, de la potecile din pădure îmbrăcate în alb până la crestele înzăpezite – (cei care nu au echipamentul necesar îl pot închiria oricând în magazinele corespunzătoare din zonă).
Vara, Abetone este, de asemenea, plin de atracții, când atât localnicii cât și turiștii se bucura de plimbări, ciclism montan și drumeții prin munți și de-a lungul traseelor populare, cum ar fi Libro Aperto, Gomito, Tre Potenze și Foce di Campolino.

Iubitorii de sporturi acvatice vor găsi și ei și activități în care să se răsfețe, deoarece, râul Lima, care curge prin vale, oferă posibilitatea de a face rafting și caiac. Râul este, de asemenea, o destinație excelentă pentru pescuitul sportiv, fiind bogat în diverse specii de pește. În plus, există diverse companii care oferă excursii cu barca pentru a putea admira dintr-o altă perspectivă frumusețea naturală a zonei.

Totodată, atracțiile culturale și istorice adaugă un nivel suplimentar de interes, permițând vizitatorilor să descopere istoria și tradițiile bogate ale orașului.
Printre aceste atracții se numără unele clădiri legate de istoria zonei și de Via Modenese, Piramidele, Monumentul Internațional al Păcii, Via Francigena, Vama și Stația Poștală, sau:

Muzeul de schi – un adevărat cufăr de comori ce spune povestea detaliată a istoriei schiului în Italia. Interiorul găzduiește o colecție de echipamente istorice care urmăresc evoluția schiului de-a lungul deceniilor, de la schiuri de epocă, clăpari, bețe, fotografii și suveniruri care acoperă istoria schiului, de la începutul secolului al XX-lea până în prezent;

Biserica San Leopoldo – o bijuterie culturală a orașului, ce datează din secolul al XVIII-lea. Biserica este un exemplu de arhitectură religioasă alpină, caracterizată de un stil simplu și auster, ce se integrează perfect cu mediul montan din jur. Această biserică nu este doar un lăcaș de cult, ci și o bucată de istorie care povestește tradițiile religioase și culturale ale comunității Abetone;

Podul suspendat – situat pe Torrentul Lima în Mammiano Basso este una dintre atracțiile majore din Abetone. Considerat unul dintre cele mai lungi poduri pietonale din lume, Ponte Sospeso dell’Abetone are o înălțime de aproximativ 40 de metri și o lungime de 220 de metri;

Lacul Negru Abetone – un lac de origine glaciară, unde se pot admira două specii de tritoni (specii protejate), cel cu creastă si cel alpin, precum si vulturi aurii, marmote si potârnichi. Lacul Negru este ușor accesibil urmând poteca alb-roșie CAI 104 care face parte din Grădina Botanică. De asemenea, există și două refugii în zona înconjurătoare;

Grădina Botanică, inaugurată în 1987 și ușor accesibilă cu mașina urmând indicatoarele pentru Pian di Novello, care este totuși deschisă doar vara din iunie până în septembrie. Aici sunt cultivate numeroase soiuri de plante și flori prezente în sere și grădini exterioare;

Abetone Adventure Park (Parcul de aventură Abetone) – acest parc oferă o serie de trasee suspendate printre copaci, cu poduri tibetane, tiroliane și alte obstacole care testează echilibrul și curajul adulților și copiilor. Traseele sunt concepute pentru diferite niveluri de dificultate, permițând tuturor să participe și să se distreze, indiferent de vârstă sau abilități fizice. Parcul este se află într-o pădure de conifere creând un mediu natural relaxant;

Parcul Frignano – unul dintre principalele puncte de interes. Este cu siguranță un loc ideal pentru plimbări lungi sau excursii cu bicicleta, cufundat într-o natură luxuriantă și variată. De asemenea, este unul dintre locurile, din zonă de vizitat cu copiii.

În ceea ce privește gastronomia, bucătăria din Abetone oferă o varietate de mâncăruri tipice care au tradiții străvechi și ingrediente autentice. Printre acestea se regăsesc mamaliga, ciupercile și vânatul. Mămăliga este servită adesea cu sosuri de carne, ciuperci sau brânzeturi locale. Ciupercile porcini cresc din belșug în pădurile din jur și sunt preparate în diverse moduri: sotate, în supe, cu risotto sau ca garnitură la carne. Vânatul, cum ar fi mistretul și căprioara sunt gătite în tocăniță sau la grătar și însoțite de garnituri de sezon.

De asemenea, deserturile tipice sunt o parte esențială a experienței culinare locale. Simplitatea ingredientelor și autenticitatea aromelor fac din aceste deserturi o experiență de neuitat. De exemplu, Necci sunt un fel de crepe făcute cu făină de castane, care pot fi umplute cu ricotta, miere sau ciocolată. Un alt desert tipic este castagnaccio, un desert făcut cu făină de castane, nuci de pin și rozmarin, care oferă un gust unic și rustic.

De menționat este faptul că, vara Abetone este frecventat și de cei care iubesc bucătăria tipic montană, întrucât multe restaurante, atât în oraș, cât și la mare altitudine, rămân deschise și oferă clienților specialitățile lor.
Cât privește cazarea, în ciuda dimensiunilor sale mici, în Abetone există mai multe hoteluri, unele situate chiar în oraș, altele împrăștiate în celelalte orașe sau sate din împrejurimi.

De asemenea, Abetone oferă și o serie de programe de wellness. Acestea includ tratamente termale, masaje și tratamente SPA, ideale pentru relaxare și regenerare după o zi lungă la schi. Așadar, pasionații de schi pot alege un hotel în apropierea teleschiurilor, astfel încât să poată ajunge direct pe jos. În centru se găsesc mai multe case de vacanță, resedințe si apartamente de închiriat, mai ales în sezonul de iarnă.

Viața de noapte din Abetone este concentrată în piața centrală și în Via del Brennero, unde puteți petrece o seară într-unul dintre pub-urile și cluburile care oferă muzică live sau DJ. Clubul de noapte prin excelență din Abetone este clubul de noapte Lupo Bianco, situat chiar în piață.

Puteți ajunge la Abetone în puțin peste o oră cu mașina din Florența, Lucca, Pisa, Livorno, Modena sau Bologna. Abetone este situat lângă două aeroporturi internaționale: Pisa și Florența. Aeroportul Internațional „Amerigo Vespucci” din Florența este situat la aproximativ 1 oră și 30 de minute. Aeroportul Internațional „Galileo Galilei” din Pisa este situat la aproximativ 1 oră și 50 de minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *