Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoştinţa opiniei publice că totalul de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai 2024, este de 18.978.908, cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică realizată de AEP pe această temă, potrivit căreia, la data de 30 aprilie 2024, figurau în Registrul electoral 18.966.611 alegători români.
Diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia, a importurilor de date de la Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor (DGEP) şi a importului de date de la Direcţia Generală de Paşapoarte (DGP).
Precizăm că, în perioada 01.05.2024 – 31.05.2024, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri:
* 19.962 persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare;
* 215 persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeaşi lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie.
Un număr de 107 persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.
Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în perioada 01.05.2024 – 31.05.2024 este de 19.696, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei Generală pentru Evidenţa Persoanelor (DGEP).
Datele importate de la Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor relevă că au intrat în evidenţe 2.673 alegători noi, iar datele importate de la Direcţia Generale de Paşapoarte relevă că au intrat în evidenţe 9.998 alegători noi.
Menţionăm că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.018.921 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 959.987 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.
Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare. Registrul electoral este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară. Persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral cuprinzând cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziţie, conform legii.
Anexa nr. 1 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reşedinţa în ţară, valabil la data de 31 mai 2024, pe categorii de vârstă şi în funcţie de mediu (urban/rural).
Anexa nr. 2 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reşedinţa în ţară, valabil la data de 31 mai 2024, aferent fiecărei localităţi.
Anexa nr. 3 cuprinde numărul de alegători români cu domiciliul în străinătate, posesori de paşaport CRDS, structurat pe ţări.
Direcţia comunicare şi relaţii publice
03.06.2024