Ajutorul american pentru Kiev, care are la bază activele rusești înghețate, este „un furt” – spune Moscova

Externe

Ajutorul de 20 de miliarde de dolari deblocat de Statele Unite pentru Ucraina, care va fi finanţat din dobânzile activelor ruseşti îngheţate din cauza sancţiunilor, este un furt, a denunţat diplomaţia rusă, care a promis represalii, relatează agenţia AFP. „Acordarea unui alt împrumut anunţat de Departamentul Trezoreriei Statelor Unite este un furt banal”, a declarat Ministerul rus de Externe într-un comunicat, criticând „elanul rusofob” al guvernului Joe Biden, cu câteva săptămâni înainte de încheierea mandatului. „Niciun truc pseudo-juridic, în mare parte asezonat cu ipocrizie şi standarde duble, nu va rămâne fără răspuns”, se arată în comunicat.

SUA au deblocat 20 de miliarde de dolari pentru Ucraina, partea sa din împrumutul de 50 de miliarde promis de G7 şi care va fi rambursat prin dobânzile la activele ruseşti îngheţate din cauza sancţiunilor.
„Statele Unite şi-au îndeplinit angajamentul din octombrie (…), transferând aceste fonduri” către fondul intermediar al Băncii Mondiale dedicat Ucrainei „prin intermediul căruia vor fi puse la dispoziţia Ucrainei”, a anunţa Trezoreria într-un comunicat.

După luni de discuții, liderii G7 au ajuns la un acord în octombrie pentru a utiliza dobânda generată de activele suverane rusești înghețate din cauza sancțiunilor internaționale, pentru a garanta un împrumut de 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina.

Administraţia Biden accelerează ajutorul pentru Ucraina înainte de transferul puterii către administraţia Trump pe 20 ianuarie şi a anunţat sâmbătă un ajutor estimat la 988 de milioane de dolari pentru Kiev, scrie AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *