Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor fi desemnaţi pe 19 noiembrie

Social

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că, în data de 19 noiembrie 2025, vor fi desemnați, prin tragere la sorți computerizată, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și locțiitorii acestora la alegerile locale parțiale din data de 7 decembrie 2025.

Potrivit legislației electorale în vigoare, în cazul alegerilor locale parțiale președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și locțiitorii acestora sunt desemnați de către Autoritatea Electorală Permanentă, în ședință publică, anunțată cu 24 de ore înainte, prin tragere la sorți computerizată, organizată la nivel județean sau al municipiului București.

Desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și a locțiitorilor acestora se face cel mai târziu cu cinci zile înainte de data votării, pe funcții, dintre persoanele înscrise în Corpul experților electorali, cu domiciliul sau reședința în județul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reședinței de sediul secției de votare, precum și pe baza criteriului studiilor absolvite. Au prioritate absolvenții de studii universitare de licență în domeniul științelor juridice și apoi absolvenții de studii universitare de licență.

Precizăm că rezultatele tragerii la sorți computerizate se consemnează în procese-verbale care se aduc la cunoștință publică prin afișare pe site-ul Autorității Electorale Permanente, respectiv la sediile birourilor electorale de circumscripție sau ale birourilor electorale județene, după caz, precum și paginile de internet ale acestora.
Programarea și locațiile la care se vor desfășura ședințele publice pentru desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora la alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025 pot fi consultate în Anexă.

Corpul experților electorali este ‘evidența permanentă a persoanelor care pot deveni președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare sau locțiitori ai acestora, înființată, gestionată și actualizată de către Autoritatea Electorală Permanentă’, conform Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare.

Direcția comunicare și relații publice

NR. CRT. – DIRECȚIA JUDEȚEANÃ A AUTORITÃȚII ELECTORALE PERMANENTE – DATA TRAGERII LA SORȚI – ORA TRAGERII LA
SORȚI – LOCAȚIA ÎN CARE SE EFECTUEAZÃ TRAGEREA LA SORȚI – ADRESA LOCAȚIEI ÎN CARE SE EFECTUEAZÃ TRAGEREA LA SORȚI

1 DIRECȚIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – 19.11.2025 – 14:00 – SEDIUL DIRECȚIEI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – Str. Eugeniu Carada nr. 1, parter, Sector 3, Municipiul București

2 DIRECȚIA JUDEȚEANÃ BIHOR – 19.11.2025 – 11:00 – SEDIUL DIRECȚIEI JUDEȚENE BIHOR – Str. Calea Armatei Române nr. 1A, parter, municipiul Oradea, județul Bihor

3 DIRECȚIA JUDEȚEANÃ BOTOȘANI – 19.11.2025 – 13:00 – SEDIUL BIROULUI ELECTORAL DE CIRCUMSCRIPȚIE MIHAI EMINESCU – Primăria comunei Mihai Eminescu, sat Ipotești, str. Mihai Eminescu nr. 33, comuna Mihai Eminescu, județ Botoșani

4 DIRECȚIA JUDEȚEANà BUZÃU – 19.11.2025 – 09:30 – SALA D. FILIPESCU DIN INCINTA CONSILIULUI JUDEȚEAN BUZÄ‚U – Bd. N. Bălcescu nr. 48, municipiul Buzău, jud. Buzău

5 DIRECȚIA JUDEȚEANÃ CARAȘ-SEVERIN – 19.11.2025 – 09:30 – SEDIUL DIRECȚIEI JUDEȚENE CARAȘ-SEVERIN – Piața 1 Decembrie 1918, nr. 7, municipiul Reșița, județul Caraș-Severin

6 DIRECȚIA JUDEȚEANÃ CONSTANȚA – 19.11.2025 – 14:00 – SEDIUL DIRECȚIEI JUDEȚENE CONSTANȚA – Bulevardul Tomis, nr. 51, parter, camera 14, camera 17 (în sediul Consiliului Județean), municipiul Constanța, județul Constanța

7 DIRECȚIA JUDEȚEANÃ DAMBOVIȚA – 19.11.2025 – 11:00 – SEDIUL DIRECȚIEI JUDEȚENE DAMBOVIȚA – Bulevardul Independenței, nr. 17 bis, et. 2, municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița

8 DIRECȚIA JUDEȚEANÃ DOLJ – 19.11.2025 – 11:00 – SEDIUL DIRECȚIEI JUDEȚENE DOLJ – Str. Ion Maiorescu, nr. 4, et. 2, extensie birou 1-2 (în incinta Clădirii Proiect), municipiul Craiova, județul Dolj

9 DIRECȚIA JUDEȚEANÃ IALOMIȚA – 19.11.2025 – 09:00 – SEDIUL DIRECȚIEI JUDEȚENE IALOMIȚA – Str. Piața Revoluției, nr. 1, parter, cam. 11 (în incinta Instituției Prefectului), municipiul Slobozia, județul Ialomița

10 DIRECȚIA JUDEȚEANÃ IAȘI – 19.11.2025 – 11:00 – SEDIUL DIRECȚIEI JUDEȚENE IAȘI – B-ul Chimiei, Nr. 1 A, Căminul T25 – Complex studențesc Tudor Vladimirescu, Parter, municipiul Iași, județul Iași

11 DIRECȚIA JUDEȚEANÃ MARAMUREȘ – 19.11.2025 – 13:00 – SEDIUL DIRECȚIEI JUDEȚENE MARAMUREȘ – Bd. Unirii, nr. 15 (fostul sediul al BCR MM), et. 3, cam. 306, municipiul Baia Mare, județul Maramureș12 DIRECȚIA JUDEȚEANÃ SIBIU – 19.11.2025 – 10:00 – SEDIUL DIRECȚIEI JUDEȚENE SIBIU – Str. Zaharia Boiu, nr. 2, et. 2, cam. 17 (în sediul ATCOM), municipiul Sibiu, județul Sibiu

Programarea operațiunilor de tragere la sorți computerizată pentru desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și a locțiitorilor acestora, la alegerile locale parțiale din data de 7 decembrie 2025

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *