Aleksandr Lukaşenko acuză Washingtonul că vrea să întoarcă Moscova împotriva Chinei

Externe

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a acuzat Washingtonul că vrea să întoarcă Moscova împotriva Chinei, partenerul Minskului și aliatul cheie al Rusiei, în contextul unei apropieri accelerate între președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, potrivit agenției de presă AFP.

„Mi se pare că acum vor încerca să îi monteze pe ruși împotriva chinezilor. Rușii trebuie să împiedice acest lucru”, a declarat Lukașenko, potrivit unui comunicat de presă publicat de președinție, în care liderul de la Minsk mai estimează că încetarea conflictului din Ucraina ar putea avea repercusiuni atât pozitive, cât și negative pentru Belarus, în special de natură economică.
„Nu știm ce vor Statele Unite, nu știm ce le vor cere rușilor pentru a pune capăt războiului din Ucraina”, a continuat el.

De la conversația telefonică dintre Donald Trump și Vladimir Putin din 12 februarie, Moscova și Washingtonul au spus că vor să repornească relația bilaterală pe baze noi, iar președintele Trump a schimbat complet poziția americană cu privire la războiul din Ucraina și a preluat retorica Kremlinului referitorare la responsabilitatea Kievului în declanșarea conflictului.
Reuters aminteşte că Ucraina a fost invadată de Rusia pe 24 februarie 2022, Kremlinul pretinzând că se protejează împotriva ameninţării NATO şi împiedică astfel extinderea Alianţei Nord-Atlantice.
În viziunea preşedintelui Lukaşenko, un posibil acord Trump-Putin pe o gamă largă de subiecte, inclusiv ridicarea sancţiunilor americane şi reluarea cooperării economice dintre SUA şi Rusia, ar putea afecta companiile din Belarus. „Dacă toate aceste companii străine, mai întâi americane, apoi europene, se întorc (în Rusia), nu va fi uşor să concurăm”, a avertizat el. De aceea, în opinia liderului belarus, un acord ruso-american ar fi „benefic pentru noi pe alocuri, dar în altele, nu”.

Belarus este afectat de sancţiuni occidentale dure pentru înăbuşirea în 2020 a unei mişcări de protest fără precedent împotriva preşedintelui Lukaşenko, aflat la putere fără întrerupere din 1994, precum şi pentru sprijinul logistic acordat de Minsk invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022.
Preşedintele Aleksandr Lukaşenko este un aliat apropiat al liderului de la Kremlin, pe care l-a descris recent drept „fratele mai mare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *