În fiecare zi, în medie, 1.600.000 de persoane se îmbolnăvesc din cauza consumului de alimente nesigure la nivel global conform datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății, informează InfoCons, într-un comunicat cu ocazia Zilei Mondiale a Siguranței Alimentare.
“Pe 7 iunie 2025 este celebrată a șaptea ediție a Zilei Mondiale a Siguranței Alimentare, o zi dedicată creșterii conștientizării și încurajării acțiunilor pentru reducerea riscurilor asociate alimentelor.
Tema din 2025, „Siguranța Alimentară: Știința în Acțiune”, subliniază rolul important pe care îl joacă știința în protejarea lanțului nostru alimentar.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Siguranței Alimentare, InfoCons pune la dispoziția consumatorilor Aplicația Europeană InfoCons. Cu ajutorul Aplicației Europeane Gratuite InfoCons , consumatorii pot verifica dacă produsele pe care le achiziționează sunt în conformitate cu standardele de siguranță ! În secțiunea de Alerte a Aplicației, cetățenii au acces direct la alertele pentru produsele alimentare și nealimentare la nivelul Uniunii Europene.
Prin intermediul secțiunii de Alerte a Aplicației Europene InfoCons , consumatorii au acces direct și transparent la alertele pentru produsele alimentare , actualizate zilnic și însoțite de detalii precum:
– Data la care a fost emisă alerta (de la cea mai recentă, la cea mai veche) ;
– Descriere explicită a produsului ;
– Țările vizate ;
– Problema identificată cu produsul ;
– Gradul de risc .
Aplicația Europeană InfoCons este un instrument util și gratuit, care poate fi folosit în 33 de limbi. Cu ajutorul aplicației, consumatorii pot lua propriile decizi referitor la ce mănâncă, printr-o simplă scanare a codului de bare al etichetei produselor. Astfel , oricine poate accesa în limba maternă următoarele următoarele informații utile :
– Scanarea codurilor de bare ale produselor alimentare pentru a afla ingredientele, numărul și tipul de aditivi alimentari, alergeni, cantitatea de zahăr, sare, calorii ;
– Personalizarea aplicației pentru cei cu anumite probleme de sănătate și nevoi dietetice speciale prin stabilirea cantității de sare, zahăr, alergeni, aditivi numerici și de tipuri ;
– Calculator în care se poate insera cantitatea de produsconsumată pentru a afla instant : cantitatea de sare si zahăr , numărul de calorii , precum și activitățile sportive necesare pentru arderea acelor caloriilor (mers, alergare și bicicletă) ;
– Salvarea produsului scanat în secțiunea „ Produse Salvate ” , consumatorii având astfel posibilitatea de a-și crea propria listă de cumpărături, meniul zilnic / săptămânal, rețete;
– Din secțiunea „ Produse Salvate ” , consumatorii pot afla numărul total de E-uri , precum și cantitatea totală de zahăr și sare ale produselor consumate ;
– Alertele în timp real pentru produse alimentare și non-alimentare la nivelul Uniunii Europene ;
– Dicționar de terminologie în domeniul protecției consumatorilor, mediului, bancar financiar, muncă, asigurări, energie, etc. ;
De asemenea, InfoCons a realizat studii și teste comparative pe diferite categorii de produse pentru ca alegerile consumatorului să fie făcute în cunoștință de cauză :
– Prăjitură cu până la 13 E-uri și 40 grame de zaharuri pentru 100 grame de produs
– Caffe Latte de la fast food cu pana la 12.8 grame de zahăr
– În restaurante sau la comenzi online – Pizza cu până la 25 de aditivi și 65.49 grame de zahăr pe porție
– Parizer cu Carne de Pasăre cu până la 10 E-uri și 5 grame de zaharuri
– Sare din tofu cu până la 3.1 grame pentru 100 de grame de produs
În fiecare zi, în medie, 1.600.000 de persoane se îmbolnăvesc din cauza consumului de alimente nesigure la nivel global conform datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății. Mai mult decât atât, impactul economic al bolilor de origine alimentară în țările cu venituri mici și medii este estimat la 110 miliarde de dolari americani anual – o povară majoră asupra sistemelor de sănătate și a economiilor locale.”.