Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Durante Mangoni – vizită oficială la Cluj

Politica

Ambasadorul Italiei la Bucureşti, Alfredo Durante Mangoni, însoţit de şeful Biroului Economic-Comercial, Alice Rubini, de Dna. Director al Agenţiei ICE la Bucureşti, Micaela Soldini şi de responsabil Biroului de presă şi Afaceri Culturale, Dl. Vincenzo Tamarindo, a efectuat o misiune la Cluj-Napoca în perioada 2-4 februarie 2022. Delegaţia a fost asistată de Consulul Onorific, Dl. Massimo Novali.

Judeţul Cluj reprezintă un ecosistem inovator susţinut de activităţi de cercetare şi dezvoltare tehnologică, cu o puternică integrare între industrie şi formare. Sunt prezente peste 1200 de companii cu participare italiană, active în sectoarele manufacturier şi de construcţii, hotelier, de consultanţă în afaceri şi transport de marfă.
Programul vizitei a cuprins întâlniri la Consiliul Regional, Prefectură, Primărie, Universitatea Babeş – Bolyai, Colegiul Naţional „George Bariţiu”, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară şi Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla. În plus, delegaţia a întâlnit comunitatea italiană cu reşedinţa la Cluj şi a vizitat birourile Marelli şi fabrica de producţie DeLonghi.

Întâlnirea cu vicepreşedintele Consiliului Regional Cluj, Istvan Vakar, a permis examinarea posibilelor colaborări în diverse domenii, printre care cel al infrastructurii, medical şi cultural. Dl. Ambasador a subliniat necesitatea de a spori viabilitatea oraşului prin proiectul „City Belt”, care vizează realizarea pasajului de legătură între DN1C şi DJ 109D în zona Parcului industrial Tetarom III, o importantă unitate de producţie în care şi companii italiene sunt active. Dl. Ambasador şi-a exprimat interesul deosebit faţă de proiectele pe care Consiliul Regional intenţionează să le finanţeze prin PNRR, semnalând disponibilitatea societăţilor italiene de a contribui la modernizarea şi dezvoltarea ţării.

Întâlnirea cu prefectul Clujului, Istvan Szilard Tasnadi, a vizat în principal gestionarea pandemiei şi colaborarea dintre Italia şi România în perioada de urgenţă. S-a făcut un schimb de informaţii şi evaluări asupra principalelor aspecte ale luptei împotriva pandemiei, de la cele strict medicale la cele legate de comunicare, precum şi asupra sistemelor respective de guvernare teritorială.

Delegaţia italiană s-a deplasat apoi la Primăria municipiului Cluj-Napoca, pentru o întrevedere cu primarul Emil Boc. Domnul primar Boc a prezentat punctele forte ale oraşului: universitatea, mâna de lucru tânără şi de înaltă calificare, focalizarea pe inovaţie, concentrarea deosebită a start-up-urilor. Domnul Ambasador şi-a exprimat aprecierea faţă de dinamismul economic şi cultural al Clujului. El a amintit apoi de capacitatea companiilor italiene de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a oraşului într-o varietate de sectoare, printre care tehnologia, energia (în special din surse regenerabile), tratarea deşeurilor. În prezenţa primarului, a reprezentanţilor primăriei şi ai comunităţii italiene din Cluj, Dl. Ambasador i-a înmânat apoi Consulului Onorific al Italiei, Massimo Novali, distincţia de Cavaler al Ordinului Steaua Italiei acordată de Preşedintele Republici Italiene.

Sectorul învăţământului superior a făcut obiectul unui studiu aprofundat pe etape la Universitatea Babeş – Bolyai (UBB) şi la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), două dintre principalele universităţi din România. Domnul Ambasador s-a întâlnit cu rectorii, prof. Daniel David şi Cornel Cătoi. În cadrul întâlnirii de la UBB au fost explorate posibilităţile de extindere a reţelelor de cooperare cu universităţile italiene şi oportunităţile de conectare cu companii italiene care operează pe teritoriul României. La Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai, Ambasadorul şi-a exprimat speranţa de a demara o acţiune complexă care să proiecteze imaginea contemporană a culturii italiene în România, venind în întâmpinarea cerinţelor cetăţenilor români emigraţi în Italia şi reîntorşi apoi în România, care doresc să păstreze legăturile cu Italia şi cu limba italiană, parte fundamentală a propriei identităţi. La USAMV au fost evidenţiate analogiile dintre poziţiile româneşti şi italiene în ceea ce priveşte cercetarea agroalimentară şi zootehnică şi asupra dezvoltării politicilor europene privind nutriţia şi agricultură sustenabilă.

Pe aceeaşi linie s-a desfăşurat şi vizita la Colegiul Naţional „George Bariţiu”, care găzduieşte o secţie bilingvă italo-română. Dna. Director, Prof. Alina Baraian, a prezentat activităţile şcolii şi şi-a exprimat aprecierea pentru munca profesorului de limbă italiană de acolo, Prof. Piergiorgio Mori. În timpul vizitei, Consulatul Onorific al Republicii Italiene la Cluj a donat şcolii zece tablete. Ambasadorul Durante Mangoni a propus o abordare strategică şi pe termen lung pentru îmbunătăţirea ofertei de predare în limba italiană, în beneficiul Colegiului Bariţiu şi a altor şcoli româneşti interesate.

Întâlnirea cu episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Claudiu Lucian Pop, a fost prilej de discuţie amplă asupra activităţii Bisericii Greco-Catolice din Cluj şi Transilvania şi asupra principalele urgenţe sociale şi de asistenţă din regiune.

La sfârşitul misiunii, delegaţia italiană a vizitat sediile Marelli din Cluj, unde compania proiectează şi testează sisteme de mecatronică şi software pentru automobile, cu contribuţia a circa 300 de angajaţi care urmăresc de la Cluj proiecte în toată lumea. Reprezentanţii Ambasadei au vizitat apoi comună Jucu, unde se află fabrica de producţie DeLonghi. Compania, cu 3.700 de angajaţi în România, şi-a dublat producţia în ultimii doi ani şi este pe cale să deschidă a treia fabrică la Satu Mare. Întotdeauna atentă la bunăstarea angajaţilor săi, DeLonghi a dezvoltat cu succes şi o campanie internă de vaccinare în beneficiul personalului său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *