ANPC

ANPC – Ordinul privind detalierea informaţiilor din meniurile restaurantelora fost emis

Social

Începând cu 15 martie, meniurile cantinelor, restaurantelor și fast-food-urilor trebuie să conțină toate ingredientele folosite pentru prepararea mâncărurilor, cantitatea acestora, dar și valorile nutriționale, a declarat, joi într-o conferinta de presa, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, Horia Costantinescu.

Ordinul care stabileşte detalierea informaţiilor din meniurile restaurantelor a fost emis după ce s-a stabilit stabilit abordarea la nivel european. Alături de numele produsului va trebui pus într-o paranteză şi numărul de E-uri „ca să ştii că, la momentul acela, ai demarat deja procesul de îmbălsămare încă din timpul vieţii”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Horia Constantinescu.

„Vreau să fac o paranteză legat de ordinul ce stabileşte ce informaţii trebuie să ne pună la dispoziţie operatorul economic din alimentaţie publică, fie că vorbim despre cantină, fie că vorbim despre restaurante sau unităţi de alimentaţie de tip fast-food. Am emis un Ordin în urma discuţiilor cu asociaţiile de protejare a intereselor consumatorilor şi după ce am stabilit abordarea la nivel european, în sensul în care consider şi acum necesar ca pentru ciorba de perişoare să ne fie comunicate toate informaţiile de care cu siguranţă avem nevoie, cum ar fi din ce carne sunt făcute perişoarele, existând variante din ce în ce mai multe. În curând pot să fie făcute şi din greieri, dar măcar să ştim acest lucru.

De asemenea, trebuie să luăm în calcul că mulţi operatori economici servesc, astăzi, produse similare ca aspect şi ca gust produselor cu care suntem familiarizaţi, în sensul utilizării cremelor vegetale pe bază de ulei de palmier în locul smântânii sau a unor produse similare cu brânza feta, ca aspect şi ca textură, în condiţiile în care şi acestea sunt făcute cu puţin zer şi foarte multă grăsime de palmier. Mă gândesc că dacă Dumnezeu voia ca noi, cei din spaţiul danubiano-carpato-pontic, să mâncăm grăsime de palmier, cu siguranţă am fi avut pe dealurile ţării noastre păduri destul de aglomerate cu astfel de copăcei”, a susţinut Constantinescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *