Antreprenoriatul feminin pe agenda europeană: CONAF la Summit-ul Economic al Regiunii Dunării în Viena

Lifestyle

La invitaţia Preşedinţiei austriece a SUERD (Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării), Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), reprezentată de Cristina Chiriac, preşedinta confederaţiei a adus o contribuţie notabilă la evenimentele „Women in Business – Networking along the Danube” şi „Danube Region Business Summit”, desfăşurate sub egida Camerei Economice Federale a Austriei (WKW), Preşedinţiei Austriace a SUERD şi Ministerului Federal Austriac al Afacerilor Externe. Aceste două evenimente au oferit un context propice pentru dezvoltarea de relaţii, schimbul de idei inovatoare şi explorarea unor soluţii comune pentru provocările economice din regiunea Dunării.

În cadrul evenimentului Women in Business – Networking along the Danube, organizat de Camera Economică a Vienei (WKW), Cristina Chiriac a susţinut un discurs în calitate de keynote speaker, prin care a evidenţiat rolul strategic al CONAF ca vector relevant în susţinerea egalităţii de gen şi a antreprenoriatului feminin, contribuind la dezvoltarea unui ecosistemul antreprenorial sustenabil şi incluziv în România şi Europa.

În prezenţa unor lideri de afaceri şi oficiali de rang înalt, inclusiv Dr. Kasia Greco, Vicepreşedinta WKV, şi Sandra Kolleth, CEO Miele Austria, Cristina Chiriac a împărtăşit impactul CONAF şi rolul său esenţial în schimbarea pozitivă de mentalităţi în societate.

Programul „Maratonul pentru Educaţie Antreprenorială” dedicat liceenilor pentru descoperirea vocaţiei şi dezvoltarea spiritului antreprenorial, iniţiat de CONAF, şi susţinerea includerii educaţiei antreprenoriale în curriculumul educaţional, reprezintă exemple clare de iniţiative pe care femeile antreprenor le pot implementa pentru binele general. Acest program a fost prezentat ca model de bune practici şi dovadă a impactului concret pe care antreprenoriatul feminin îl poate aduce în crearea unei mentalităţi orientate spre inovaţie şi sustenabilitate în rândul tinerilor, punând astfel bazele unui viitor economic solid.

„CONAF este mai mult decât o simplă confederaţie, este o forţă pentru schimbare, care a reuşit să aducă la masa deciziilor guvernamentale teme esenţiale pentru antreprenori şi politici economice sustenabile. Prin iniţiative precum „Pactul pentru Muncă”, „Gala Women In Economy” şi „De Vocaţie Antreprenoare”, susţinem antreprenoriatul feminin şi formăm lideri în diverse regiuni, contribuind astfel la o economie mai flexibilă şi incluzivă,” a subliniat Cristina Chiriac.

Agenda evenimentului a inclus discuţii aplicate pe teme esenţiale, cum ar fi bunele practici în afaceri, mentoratul de succes şi colaborarea transfrontalieră în regiunea Dunării. Atmosfera de cooperare, completată de un recital de pian, a oferit distinşilor participanţi un cadru ideal pentru a construi legături solide şi pentru a dezvolta iniţiative care valorizează potenţialul economic al antreprenoarelor. Evenimentul a marcat un pas important către consolidarea unei comunităţi de antreprenori implicaţi în dezvoltarea sustenabilă şi cooperarea regională.

La Danube Region Business Summit, preşedinta CONAF, Cristina Chiriac, a continuat să promoveze colaborarea strategică între mediul de afaceri românesc şi cel internaţional. În cadrul unei întâlniri oficiale cu Mag. Bernadette Jandl, directoarea executivă a Asociaţiei Femeilor de Afaceri din Austria, a discutat despre nevoia de a încuraja vocaţiile şi educaţia antreprenorială, punând accent pe sprijinul oferit femeilor în dezvoltarea unei cariere antreprenoriale solide. Această colaborare promite să transforme intenţiile în acţiuni concrete şi să creeze un viitor mai incluziv şi mai sustenabil pentru femeile antreprenor din întreaga regiune.

„Împreună putem schimba paradigmele şi deschide noi orizonturi pentru femeile antreprenor din regiunea Dunării,” a declarat Cristina Chiriac. „Puterea noastră stă în unitate şi colaborare, în a crea un mediu de afaceri propice dezvoltării sustenabile, incluziv şi deschis inovării.”

Prin prezenţa activă şi implicarea semnificativă la evenimentele internaţionale, Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) îşi continuă misiunea de a susţine antreprenoriatul feminin şi de a contribui la un mediu de afaceri bazat pe incluziune şi diversitate, în spiritul valorilor europene şi al parteneriatului transfrontalier. Acest demers reprezintă un nou capitol în eforturile confederaţiei de a aduce împreună idei inovatoare şi de a construi un viitor economic bazat pe cooperare şi susţinere reciprocă, valorificând potenţialul fiecărei femei antreprenor din România, dar şi din Europa.

Ambasada României în Republica Austria împreună cu Biroul de Promovare Comercial Economică Viena au contribuit la asigurarea unei prezenţe româneşti relevante la toate evenimentele implicate de acest summit.
Comunicat de presă – CONAF

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *