Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat că a fost reintrodusă, ca măsură preventivă, dezinfecţia mijloacelor de transport la punctele de trecere a frontierei bulgare cu Republica Turcia, din cauza riscului de extindere a pestei micilor rumegătoare.
La momentul actual, dezinfecţia se efectuează pe sensul de intrare în Rep. Bulgaria dinspre Rep. Turcia, contra unei taxe după cum urmează:
– pentru autoturisme taxa este în valoare de 7 BGN;
– pentru microbuze taxa este în valoare de 10 BGN;
– pentru vehiculele de mare tonaj înmatriculate pe teritoriul Rep. Bulgaria taxa este în valoare de 20 BGN;
– pentru vehiculele de mare tonaj înmatriculate pe teritoriul altor state taxa este în valoare de 40 BGN.
Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel:
– cu privire la sistemul de plată online a taxei de pod la Ruse – https://customs.bg/wps/portal/agency-en/media-center/news-details/05-07-24-toll-danube-bridge-eng;
– cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 0035970013020, accesibil în regim non-stop;
– cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul Sofia – www.sofia-airport.eu;
– cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg;
– cu privire la regimul vamal, la intrarea în Republica Bulgaria dinspre Republica Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Republica Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din Republica Bulgaria – https://customs.bg/wps/portal/agency-en/home/info-citizens/Important%20notice%20for%20travelers;
– cu privire la vinieta electronică şi sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg;
– cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.
MAE recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org şi www.mae.ro.
De asemenea, pentru o informare corectă referitoare la timpii de aşteptare din punctele de trecere a frontierei româno-bulgare, cetăţenii români pot accesa pagina ,,Trafic on-line” a Poliţiei de Frontieră române la adresa https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/.