int

Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă, a avut, pe 20 decembrie, o întrevedere cu președintele Consiliului European, Charles Michel. Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la prioritățile agendei europene, inclusiv în contextul discuțiilor recente de la nivelul liderilor pe o serie de dosare de actualitate, precum gestionarea pandemiei de Covid-19, evoluția prețurilor la […]

Continue Reading
psd

PSD susține că și-a atins obiectivele politice majore în construcția Bugetului pe 2022

PSD susține că a reușit să includă în proiectul de buget sumele necesare pentru atingerea principalelor obiective politice pe care și le-a propus, printre care creșterea veniturilor pentru jumătate din populația României și asigurarea protecției sociale pentru cele mai vulnerabile categorii, informează PSD într-un comunicat de presă. “Partidul Social Democrat a reușit să includă în […]

Continue Reading
ancom 1

ANCOM – Prețurile la telefonie ar trebui să scadă, de la 1 ianuarie 2022

Tarifele de terminare a apelurilor în rețelele fixe și mobile din România vor scădea începând cu 1 ianuarie 2022 ca urmare a reglementărilor UE, a anunțat luni autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM). Tariful de terminare reprezintă preţul plătit de un furnizor de servicii de telefonie altui operator în reţeaua căruia este terminat apelul efectuat […]

Continue Reading
conce

Concert de Crăciun – la Sala Radio

Miercuri, 22 decembrie, de la ora 19:00, Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio vă invită la Sala Radio, la un concert special de Crăciun derulat sub bagheta dirijorului József Horváth. Repertoriul serii festive cuprinde de la partituri compuse de Händel sau Wagner, la îndrăgitele colinde românești, ca Am plecat să colindăm sau Bună dimineața, […]

Continue Reading
catalo

Catalonia pregăteşte noi restricţii anti-COVID

Catalonia, regiunea spaniolă a cărei capitală este metropola turistică Barcelona, a anunţat noi restricţii privind viaţa publică, în contextul unei recrudescenţe a infectărilor cu noul coronavirus, relatează marţi dpa. Cluburile, barurile şi discotecile se vor închide, vor fi restricţii de circulaţie pe timp de noapte, între orele 01:00 şi 06:00, şi va fi limitat gradul […]

Continue Reading
guv

Guvernul a aprobat legea bugetului de stat pe 2022

Guvernul a aprobat în şedinţa de luni, proiectul bugetului de stat pe 2022 şi proiectul bugetului asigurărilor de stat pe 2022. Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a afirmat că Executivul îşi propune atingerea ţintei de deficit până în 2024, iar deficitul bugetar pe cash se menţine în termenele agreate cu Comisia Europeană în procedura de deficit […]

Continue Reading
papa

Papa Francisc – „Violenţa împotriva femeilor este o problemă aproape satanică”

Papa Francisc a afirmat, în cadrul unei emisiuni difuzate duminică seara la televiziunea Mediaset, că actele de violenţă comise de bărbaţi împotriva femeilor sunt „aproape satanice”, relatează Reuters. Papa Francisc a făcut acest comentariu, unul din cele mai dure ale sale, în timpul unor conversaţii cu persoane din medii defavorizate. „Numărul de femei care sunt […]

Continue Reading
UE

Contribuţia României la bugetul Uniunii Europene în 2022 va fi de 12,8 miliarde lei

Contribuţia României la bugetul Uniunii Europene va fi în 2022 de 12,878 miliarde lei, urmând ca, în 2023, să crească la 13,126 miliarde lei şi în 2024 la 13,376 miliarde lei, conform proiectului privind Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2022-2024, publicat duminică pe site-ul Ministerul Finanţelor. „Aceste sume pot suferi modificări, datorate ajustărilor tehnice automate ale […]

Continue Reading
norve

Norvegia – noua campioană mondială la handbal feminin

Campioana europeană la handbal feminin, Norvegia, a câştigat, duminică, şi titlul mondial, după finala cu campioana olimpică Franţa, scor 29-22 (12-16). Bronzul i-a revenit Danemarcei, după ce în finala mică, s-a impus în faţa gazdei turneului final, Spania, cu scorul de 35-28 (16-13). Norvegia a câştigat, astfel al patrulea titlu mondial din propriul palmares. Nordicele […]

Continue Reading
comisia europeana - ue

Comisia Europeană a aprobat harta ajutoarelor regionale pentru România în perioada 2022-2027

Comisia Europeană a aprobat, luni, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, harta pe baza căreia în România se vor acorda ajutoare regionale în perioada 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2027, în cadrul Orientărilor revizuite privind ajutoarele de stat regionale („OAR”), informează un comunicat de presă al executivului comunitar. Harta ajutoarelor regionale pentru […]

Continue Reading