simona halep madrid

Simona Halep a anunţat că nu va participa la turneul de la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Simona Halep ( 3WTA) a anunţat, vineri, pe Instagram că nu va participa la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, din cauza accidentării pe care a suferit-o recent la Roma. „Cu inima grea, anunţ retragerea mea din turneul de la Roland Garros din acest an. Din nefericire, ruptura musculară […]

Continue Reading
eiffel

Turnul Eiffel se va redeschide pentru vizitare începând cu 16 iulie

Turnul Eiffel, închis din 29 octombrie din cauza crizei sanitare, se va redeschide publicului pe 16 iulie cu o capacitate de primire în lifturi de 25%, a anunţat operatorul său, joi, potrivit AFP. Capacitatea de primire va fi în această vară de 10.000 de vizitatori pe zi, adică acelaşi nivel de frecventare ca în vara […]

Continue Reading
volei 1

Campionatul European de volei feminin – România și-a aflat adversarele

România și-a aflat, joi seară, adversarele de la Campionatul European de volei feminin, programat în perioada 18 august – 4 septembrie. Tricolorele vor evolua într-o grupă cu Turcia, Olanda, Ucraina, Finlanda și Suedia. Primele patru se califică în optimile de finală. Turneul final va avea loc în Serbia, Bulgaria, Croația și România. Grupa tricolorelor se […]

Continue Reading
Litoral

Programul ”Litoralul pentru toți” 2021 a debutat vineri 21 mai

Peste 50 de hoteluri pun la dispoziție aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte. În cadrul programului “Litoralul pentru Toți”, tarifele pornesc de la 40 de lei pe noapte, potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc. “Românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc cu tarife pornind de la 40 de lei […]

Continue Reading
cryp

Trezoreria SUA ia măsuri restrictive pentru pieţele şi tranzacţiile cu criptomonede

Departamentul pentru Trezorerie al Statelor Unite a anunţat joi că ia măsuri restrictive pentru pieţele şi tranzacţiile cu criptomonede, afirmând că va impune ca orice transfer în valoare de cel puţin 10.000 de dolari să fie raportat la autoritatea fiscală, Internal Revenue Service (IRS), transmite CNBC. „Criptomonedele pun deja probleme semnificative de detectare, facilitând activităţii […]

Continue Reading
ambas

Ambasada României la Roma- Sesiune de întrebări și răspunsuri pe teme consulare

Pentru a veni în sprijinul comunității de români din zona de competență consulară (Regiunile Abruzzo, Campania, Lazio, Sardinia și Umbria), Ambasada României la Roma organizează luni, 31 mai 2021, o sesiune de întrebări și răspunsuri (live text), pe teme consulare. Sesiunea se va desfășura online, pe pagina Facebook a Ambasadei, între orele 15:00 – 16:00 […]

Continue Reading
birou

De la 1 iunie – angajații s-ar putea întoarce fizic la birou

De la 1 iunie Guvernul vrea să includă în planul măsurilor de relaxare și întoarcerea angajaților din telemuncă la serviciu prin prezența fizică și va pregăti legislația care să permită acest lucru. Lucrurile se schimbă pentru că avem tot mai multe persoane vaccinate, dar și pentru că din punct de vedere epidemiologic, țara noastră se […]

Continue Reading
bienn

România la ediția XVII a Expoziției Internaționale de Arhitectură – la Biennale di Venezia

România va fi prezentă, anul acesta la Bienala de Arhitectură de la Veneția cu expoziția „Fading Borders”, realizată de arhitecții Ştefan Simion, Irina Meliţă, Radu Tîrcă, Cristian-Andrei Bădescu și Ştefania Hîrleaţă, informează pe pagina Facebook Ambasada României în Italia. Pe 22 mai începe ediția XVII a Bienalei de Arhitectură de la Veneția, eveniment internațional de […]

Continue Reading
robert

Robert Glinţă – medaliat cu aur la Campionatul European de natație

Înotătorul român Robert Glinţă ( 24 ani) a cucerit medalia de aur în proba de 100 m spate, joi seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Budapesta, cu timpul de 52 sec 88/100. Sportivul român, calificat la JO de la Tokyo în proba de 100 m spate, a obţinut a doua sa medalie la […]

Continue Reading
Taxiul viitorului

Primele taxiuri zburătoare în Europa ar putea apărea în 2024 sau în 2025

Europa ar putea vedea primele taxiuri zburătoare în funcţiune cel mai devreme în 2024, a anunţat Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA), transmite Reuters. Mai multe firme europene au anunţat dezvoltarea tehnologiei de mobilitate aeriană urbană (UAM) pentru pasageri sau pentru transport de mărfuri, cum ar fi livrările de echipamente medicale. “Cred că utilizarea comercială […]

Continue Reading