Avem patru instrumente de finanţare pentru consolidarea seismică

Social

Ministerul Dezvoltării sprijină consolidarea seismică a clădirilor prin patru instrumente de finanţare şi îndeamnă autorităţile locale să accelereze demersurile lucrărilor de consolidare pentru proiectele finanţate – anunţă ministrul Cseke Attila.

După cum este cunoscut, Guvernul a creat un cadrul legislativ îmbunătăţit, care permite consolidarea clădirilor publice, pe lângă blocurile de locuinţe, şi le vizează şi pe cele încadrate în categoria de risc seismic II, nu doar pe cele care au fost expertizate în RSI. Finanţarea este de 100%, iar ministerul nu cere cofinanţare nici de la locatari, nici de la autorităţile locale sau centrale, a subliniat ministrul.

Finanţare pentru lucrările de consolidare
Ministerul oferă şi sprijin financiar, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare de 282 milioane de euro, pentru 238 de clădiri (blocuri de locuinţe, spitale şi şcoli), dintre care 59 de proiecte sunt deja în etapa de implementare, fiind începute lucrările de construcţii.

Totodată, ministerul finanţează lucrările de consolidare şi prin Programul naţional de consolidare, aprobat prin Legea 212/2022, un program multianual început în anul 2022, de interes şi utilitate publică. Pentru anul 2023, Programul are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare şi 500 milioane de lei credite de angajament. Prin acest Program, Ministerul Dezvoltării a primit cereri de finanţare în valoare de 5,7 miliarde de lei pentru consolidarea seismică a 366 de clădiri şi, până în prezent, sunt considerate eligibile pentru finanţare 145 de proiecte, în valoare de peste 3,27 miliarde de lei.

Consolidarea şcolilor şi a spitalelor
Ministrul Cseke Attila a declarat: „Întrucât siguranţa copiilor reprezintă un obiectiv primordial, Guvernul a aprobat Programul naţional de investiţii, de interes şi de utilitate publică, ‘Şcoli sigure şi sănătoase’, pentru identificarea şi reabilitarea şcolilor cu risc seismic sau cu vulnerabilităţi care afectează semnificativ procesul educaţional”.
Beneficiarii Programului aprobat prin OG6/2023 sunt unităţile administrativ-teritoriale, care răspund de lucrări, finanţarea fiind asigurată de Ministerul Dezvoltării.

Până în prezent, au fost selectate ca eligibile primele 31 de unităţi de învăţământ care vor primi finanţare prin acest Program.
De asemenea, în urmă cu două săptămâni, a fost aprobat, prin OUG49/2023, şi Programul naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino”, prin care sunt avute în vedere clădirile spitalelor publice şi alte clădiri din sistemul de sănătate, parte a infrastructurii critice. Investiţiile vor fi finanţate de Ministerul Dezvoltării şi derulate de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, în subordinea cărora funcţionează spitale şi unităţi publice sanitare.

Evaluarea rapidă a riscului seismic
În vederea prioritizării investiţiilor de consolidare seismică, sunt accelerate şi activităţile de evaluare vizuală rapidă a clădirilor, pentru a obţine o imagine de ansamblu cu privire la vulnerabilitatea seismică a clădirilor. Astfel, spitalele, şcolile, grădiniţele, liceele, creşele şi toate clădirile care sunt instituţii de învăţământ vor fi evaluate vizual urgent.

Această procedură trebuie începută până cel târziu la 1 ianuarie 2024 şi finalizată până cel târziu pe 1 iunie, anul viitor. În cazul blocurilor de locuinţe, termenul de începere a evaluării rapide este de 1 ianuarie 2025, iar până la 1 iunie 2026 trebuie finalizat. Programul naţional privind expertizarea clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate şi de învăţământ a fost, de asemenea, aprobat. Astfel, în perioada 2023-2025, se vor finanţa serviciile de expertiză tehnică, în vederea încadrării într-o clasă de risc seismic.

Apelul Ministerului Dezvoltării către autorităţile locale
„Fac un apel ferm către toţi primarii din ţară să demareze cât mai urgent lucrările acolo unde avem contracte semnate şi procesul de evaluare a tuturor clădirilor. În cazul în care constată că sunt construcţii vulnerabile, indiferent dacă este vorba de blocuri de locuinţe sau de clădiri publice, să depună documentaţia necesară pentru finanţarea printr-unul dintre programele derulate de Ministerul Dezvoltării. Avem cadru legislativ, avem fonduri alocate cu această destinaţie, dar avem nevoie şi de implicarea autorităţilor locale, întrucât reducerea riscului seismic este o responsabilitate partajată, iar măsurile propuse se adresează cetăţenilor, autorităţilor şi celorlalţi factori implicaţi”, a reiterat ministrul Cseke Attila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *