În cadrul conferinței „Dezvoltare Durabilă prin Valorificarea Resurselor Balneare”, organizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României și Grupul Regional Balneoturistic TRANSYLVANIA a fost prezentată platforma BalneoMap, o hartă digitală interactivă dedicată resurselor balneare, cum ar fi: izvoare ape minerale, lacuri terapeutice, mofete, surse de nămol, zone cu potențial balnear și povestea acestora.
Scopul platformei este să aducă oamenii mai aproape de aceste leacuri, care servesc la menținerea sănătății în mod natural, în spiritul culturii balneare de odinioară. Știința și arta balneară explorează și valorifică potențialul terapeutic ale resurselor naturale.
„Conform estimărilor, România deține o treime din resursele balneare ale Europei. Din păcate, acestea sunt încă insuficient valorificate. În aproximativ un an am reușit să sprijinim lansarea unei platforme digitale a resurselor balneare și să o dezvoltăm. Am început cu 37 de localități, iar prin dezvoltare, România are acum o hartă digitală a resurselor balneologice naționale cu pese 500 de puncte balneare din 121 de localități. Lista este deschisă și sunt convins că va fi îmbogățită după ce am văzut astăzi la conferință că există foarte mulți specialiști, cercetători, medici, oameni de afaceri, reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale care își doresc să acționeze pentru dezvoltarea durabilă a turismului balnear. Orice cetățean are acces acum la informații de calitate privind beneficiile balneologiei, ceea ce contează cu siguranță în atragerea numărului de turiști. Sunt convins că un astfel de instrument este util și pentru investitori.” a declarat László Borbély
Dezvoltarea durabilă este un pilon esențial în restabilirea excelenței și poate fi atinsă doar prin cooperarea strânsă între actorii din domeniu: factorii de decizie, operatorii economici, cercetătorii, oamenii de știință și educatorii, precum și comunitățile locale trebuie să acționeze împreună pentru ca balneologia să devină din nou parte integrantă a ecosistemului național bunăstării. BalneoMap contribuie la atingerea acestui obiectiv prin explorarea, integrarea și demonstrarea potențialul nevalorificat al naturii.