Bansko – “Paradisul schiorilor”

Lifestyle

Bansko este un oraș și o stațiune de schi din Bulgaria ce se află la 160 de kilometri de capitala Sofia și la 110 de kilometri de orașul Plovdiv. Mereu o destinație populară pentru bulgari, în ultimii ani a fost descoperită și de schiorii străini, iar Bansko a făcut tot posibilul pentru ai găzdui, construind hoteluri cu spa-uri, restaurante, pub-uri, discoteci și baruri pline de distracție la mare altitudine, cu prețuri accesibile, într-un peisaj uluitor cu vârfuri muntoase, numeroase lacuri și păduri care fac din aceasta o destinație turistică foarte apreciată.

Se spune că Bansko are cea mai lungă iarnă și cea mai scurtă vară, asfel stațiunea îi întâmpină pe cei care doresc să schieze de la jumătatea lunii decembrie până la jumătatea lunii aprilie.

Stațiunea oferă oaspeților săi pârtii de schi bine echipate, sigure și care îndeplinesc toate cerințele. Lungimea lor este de aproximativ 70 km. Stațiunea în sine este împărțită în trei zone de schi: Chalin-Valog, Shiligarnika și Banderishka Polyana.

Chalin-Valog (1467m), cea mai mică și mai joasă zonă de schi, este potrivită în principal pentru începători și antrenamente. Shiligarnika (1725m) oferă pârtii mai lungi și mai variate pentru schiorii de nivel mediu. Zona de schi Banderishka Polyana (1635 m) cu o pârtie largă este potrivită pentru schiorii de nivel mediu și de fond. Schiorii beneficiază de o pârtie cu nocturnă, care se întinde de la Banderishka Polyana pana în oras, avand o lungime de 7 km. Nocturna functioneaza între orele 18.30 si 21.30 pe mai multe piste special amenajate.

Autoritățile și administrația municipală nu i-au uitat nici pe snowboarderi, pentru care există un fan park special amenajat și un halfpipe park dotat cu cea mai modernă tehnologie sportivă.

De asemenea, stațiunea are o școală de schi și o grădiniță de schi pentru copiii cu vârsta peste 4 ani la stația Banderishka Polyana, dotată cu lift pentru copii, carusele de schi, piste în mișcare și închiriere de echipamente.
Situată la 925 m altitudine, stațiunea Bansko este renumită nu doar pentru pârtiile de schi, ci și pentru patrimoniul cultural bogat, foarte atractiv, care îl fac perfect pentru a fi vizitat chiar și în timpul verii.

Bansko este, de asemenea, considerat unul dintre cele mai frumoase orașe istorice. Turiștii vor găsi aici multe lucruri interesante. Orașul nu se întinde pe o suprafață mare, așadar vizitarea lui durează foarte puțin timp.
Iubitorii de istorie și artă pot vizita muzeele și clădirile religioase din Bansko. Printre acestea se numără Muzeul Casa de Neofit Rilski, este o casă din secolul al XVIII-lea considerată astăzi un monument de importanță națională. În interior merită să vă plimbați printre mobilierul vremii combinat cu numeroasele obiecte personale care erau deținute de familia Rilski. Muzeul se află în centrul orașului, lângă Biserica Sf. Treime.
O altă casă-muzeu interesantă este cea a lui Nikola Vaptsarov, casa în care a locuit poetul bulgar la începutul secolului trecut. Restaurată în 1992, astăzi este și sediul întâlnirilor culturale și literare.

Legată de Muzeul Vaptsarov găsim Casa Artei, o clădire modernă special construită în acest scop. Este locul unde sunt organizate diverse expoziții și întâlniri între cetățeni și diverse personalități publice care vizitează Bansko.

În Bansko există două biserici principale care merită să fie vizitate. Prima se află în centrul istoric și este simbolul localității, una dintre cele mai mari biserici din toată Bulgaria (a doua după Catedrala din Sofia) – Biserica Sfânta Treime se numără printre marile monumente bulgare, o clădire construită în 1835 la ordinul unui negustor local. Turnul său cu clopotniță datează de aproximativ cincisprezece ani mai târziu, definit ca un simbol al orașului Bansko și este reprezentat în multe dintre suvenirurile orașului. Pe una dintre fațadele sale se află un ceas care însoțește locuitorii cu sunetul celor patru clopote.

A doua clădire religioasă care merită să fie inclusă printre lucrurile de văzut în Bansko este biserica Sfânta Fecioară, întemeiată pe rămășițele unei biserici ale cărei origini par să dateze din cel de-al doilea Imperiu Bulgar, în anul 1400. Biserica actuală datează de la începutul secolului al XIX-lea. În interior merită văzute numeroasele sculpturi și icoane din lemn, acestea din urmă pictate de Toma Vishanov, fondatorul Școlii de Artă.
Printre obiectivele naturale se numără Parcul National Pirin, o atracție turistică naturală, atât vara, cât și iarna, cu peisaje minunate, păduri vechi de secole, lacuri și râuri , bogat în biodiversitate și multe repere, trasee, cabane, adăposturi și locuri pentru plimbări și picnicuri. Parcul face parte din Parimoniul Mondial UNESCO din 1983 și deține mai multe situri protejate. Acesta adăpostește specii-simbol, cum ar fi ursul brun, lupul cenușiu și acvila țipătoare mică.

În ceea ce privește cazarea, hotelurile din stațiunea de schi Bansko oferă o gamă largă de locuri de cazare atât pentru vacanțe cu buget redus, cât și pentru vacanțe de lux, pentru VIP-uri. Majoritatea hotelurilor oferă cazare în camere de trei și patru stele, dispunând de spa-uri moderne, piscine interioare si exterioare, restaurante și cluburi de noapte.

În stațiune există, de asemenea peste două sute de taverne tradiționale decorate în stil tradițional bulgăresc care servesc cele mai delicioase preparate specifice și oferă relaxare într-o atmosferă confortabilă unde puteți încerca delicatese locale și vinuri bulgărești, selecte.

Pentru pasionații de cumpărături, în magazinele de suveniruri din Bansko se găsesc multe suveniruri cu simbolurile stațiunii: căni, magneți, brelocuri, clopoței și multe altele. Cu toate acestea, magazinele locale oferă și suveniruri tradiționale bulgare mai practice: farfurii din ceramică pictate cu motive naționale, fețe de masă și șervețele, brodate și multe alte obiecte artizanale.

Pentru a ajunge la Bansko, din păcate, nu există zboruri directe. Dar, din moment ce stațiunea de schi este situată în imediata apropiere a marilor orașe ale țării, nu va fi dificil să ajungeți acolo. Există autobuze care oferă curse regulate din Sofia și Plovdiv. Puteți lua un avion până în Sofia (Aeroportul Sofia fiind principalul aeroport bulgar). Printre companiile aeriene care oferă zboruri low cost se numără Easyjet, Ryanair și Wizz Air. Dacă călătoriți cu mașina personală din Bucuresti se ajunge la Bansko cu usurință prin vama Giurgiu, pe lângă capitala Sofia, parcurgand circa 535 km.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *