Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko a semnat un decret privind suspendarea de către Belarus, cel mai apropiat aliat al Rusiei, a participării sale la Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (TCFE), relatează agenţia AFP.
Decretul, semnat pe 24 mai, a fost publicat pe site-ul oficial de informaţii juridice al acestei foste republici sovietice, vecină atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina. Belarus nu este implicat direct pe teren în Ucraina, însă a permis Moscovei să-i folosească teritoriul pentru a lansa invazia din februarie 2022.
După realegerea sa contestată în 2020, Lukaşenko, aflat la putere în Belarus timp de aproape trei decenii, s-a apropiat considerabil de Moscova, care oferă sprijin financiar, diplomatic şi militar regimului său.
În decembrie 2007, Rusia şi-a suspendat unilateral participarea la tratatul TCFE din 1990, care limitează efectivele şi echipamentele – tancuri, avioane, artilerie – de la Atlantic până la Urali şi care prevede schimburi de informaţii şi inspecţii reciproce.
Moscova a apreciat atunci că tratatul este anacronic şi şi-a explicat decizia prin refuzul ţărilor occidentale semnatare, în special ale statelor membre NATO, de a ratifica nouă versiune a tratatului, adaptată în 1999 la Istanbul.
Potrivit Rusiei, aceste ţări au pus drept condiţie pentru ratificarea acesteia respectarea acordurilor separate privind retragerea trupelor ruse din Transnistria şi din republicile separatiste georgiene.
În luna mai din 2023, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat retragerea oficială a Rusiei din Tratatul TCFE.