bengez-austria

Bregenz –bijuteria de pe malul lacului Constance

Actualitate Lifestyle Travel

Fermecătorul oraș austriac, Bregenz este capitala regiunii Vorarlberg (cea mai vestică provincie a Austriei). Situat în niște peisaje naturale spectaculoase, pe malul pitorescului lac Constance (al treilea lac ca mărime din Europa Centrală) este un  oraș plin de viață care atrage atenția un numai  prin bogăția naturii înconjurătoare, ci și prin festivalul “Bregenzer Festspiele” (fondat în 1946  și renumit în întreaga lume pentru spectacolele sale de operă care au loc pe o scenă plutitoare pe lac – cea mai mare din lume) și arhitectura sa modernă care îmbogățește nu doar peisajul urban, ci și zonele înconjurătoare, reflectând  spiritul autentic al regiunii – ancorat în tradiție, dar și proiectat spre viitor.

Lacul Constance, cu peste 2000 de ani de istorie a fost în trecut un important punct pentru comerț și schimb cultural, făcând din Bregenz o răscruce de drumuri unde tradiția și inovația se îmbină armonios.

Pe lângă priveliștile uluitoare asupra lacului, orașul oferă priveliști panoramice deosebite și  asupra  Alpilor. În special de pe  vârful Pfänder, (un munte accesibil cu telecabina), vă puteți bucura de priveliștea asupra celor trei țări care împart lacul: Austria, Germania și Elveția. Această zonă este ideală pentru drumeții sau ciclism.

Printre cele mai interesante atracții se numără:

Muzeul Vorarlberg – fondat în anul 1857 găzduiește o colecție de descoperiri arheologice, istorice și folclorice din regiune și o bibliotecă cu peste 15 mii de cărți dedicate Vorarlbergului și istoriei sale. Există, de asemenea, patru  expoziții permanente și o serie de expoziții temporare foarte interesante. Muzeul este considerat unul dintre cele mai importante centre expoziționale europene;

Kunsthaus Bregen – acest muzeu de artă modernă este adăpostit în una din cele mai interesante clădiri din Bregenz. Construită între 1994 și 1997 de Peter Zumthor, impresionanta clădire se remarcă prin forma sa particulară  compusă din panouri de sticlă gravată care permit luminii solare să lumineze interiorul. În prezent găzduiește mai multe expoziții de artă contemporană și este una dintre cele mai importante galerii de artă contemporană din Europa. La parter se află zona numită KUB Arena, cu 1800 de metri pătrați de spațiu expozițional, în timp ce cele două zone ale colecției sunt numite „Arhive Art Architecture” și „Contemporary Austrian Art”;

Biserica parohială Pfarrkirche St. Gallus – construită  în stil gotic, biserica  adăpostește fresce valoroase ce decorează cripta sa;

Primăria – situată pe Rathaus Strasse,  a cărei clădire  se remarcă prin forma sa istorică datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea;

Seekapelle St. Georg – capela dedicată Sfântului Gheorghe și Maicii Domnului, cu turnul său octogonal, construit în 1145 pentru a celebra victoria împotriva Appenzellului și remodelat în stil baroc la sfârșitul secolului al XVII-lea;

Herz Jesu – biserică catolică, impresionantă (cu o înalțime de 55 de metri), construită între anii 1905 și 1907, în stilul neogotic în interiorul căreia  se află un altar mare din marmură și vitralii luminoase;

Schattenplatz-Brunnen –  o zonă umbrită înconjurată de o fântână, situată în centrul orașului, care își datorează numele faptului că această mică piață este mereu la umbră;

Hugo-Von-Montfort-Brunnen – o fântână care îl reprezintă pe menestrelul Hugo von Montfort;

Pilzkiosk – un chioșc cu forma de ciupercă, situat lângă port. Se mai numește și „lapte de ciuperci” deoarece puteți gusta o varietate de băuturi pe bază de lapte.

Pe lângă aceste atracții puteți face o plimbare de-a lungul splendidei promenade Seepromenade care se întinde de-a lungul lacului Constance, pentru a descoperi farmecul acestuia și jocul luminii pe apă, o modalitatea excelentă de a vă relaxa.

Nu ratați muntele Pfander situat chiar deasupra orașului- faceți  o excursie de o zi în aer curat și peisaje superbe. Odată ajunși în vârf veți avea ocazia să admirați o panoramă cu adevărat extraordinară asupra lacului și a orașului.

Puteți ajunge în vârf cu telecabina Pfänderbahn, care pleacă din Bregenz și parcurge întregul traseu în doar 6 minute, având o diferență de altitudine de peste 600 de metri.

O altă atracție deosebită pentru cei aflați în Bregenz este Abația Teritorială Wettingen-Mehrerau, situată la Mehrerau( periferia orașului Bregenz), care include o mănăstire cisterciană și o catedrală. Această clădire impunătoare datează din jurul anului 1097 d.Hr. De-a lungul vremii a trecut prin  numeroase schimbări de structură și stil. În prezent, Abația Wettingen-Mehrerau este unul dintre cele mai frumoase monumente religioase din întreaga regiune Vorarlberg, de aceea merită o vizită atât în interior, cât și în exterior.

O altă destinație de neratat este zona Bregenzerwald sau „Pădurea Bregenz” ce acoperă o mare parte din întreaga regiune Vorarlberg. Este împărțită în două zone numite Vorderwald („pădure joasă”- o zonă deluroasă sau cu munți de joasă altitudine) și Hinterwald („pădure înaltă”unde există vârfuri care ating 2000 de metri înălțime). Zona este frecventată de turiști atât iarna – pentru schi, cât și vara pentru drumeții și excursii montane.

Dacă ajungeți în Bregenz în perioada sărbătorilor de iarnă, piețele tradiționale de Crăciun care aici, ca și în toată Austria, sunt cu adevărat splendide, vă vor cuceri cu tot felul mirosuri și lumini, cu bradul impodobit, aroma de Glühwein( băutură pe bază de vin roșu cu diverse condimente) și prezența meșterilor artizani, talentați, totul contribuind la crearea unei atmosfere de sărbătoare și emoție pură.

În ceea ce privește gastronomia, Austria este o țară a excelenței gastronomice autentice ce oferă experiențele culinare pline de arome și savoare. În Bregenz aproape toate mâncărurile tipice sunt preparate cu brânzeturi și produse locale. Pe măsură ce soarele apune peste lac, orașul se transformă într-un paradis culinar, oferind o varietate delicioasă de opțiuni culinare pentru  toate gusturile.

Printre felurile de mancare tipice se numără: Bergkäse (feluri de brânză produse în Alpi) – sunt cu siguranță cel mai caracteristic produs al orașului; Käsesuppe – supă de brânză și legume;  Leberknodelsuppe (mâncare tradiționață cu ficat de vită); Spätzle – găluște cu brânză tipică zonei; Zwiebelrostbraten – coaste de vită la cuptor cu bucăți crocante de ceapă; schnitzelul Wienez; Ștrudel cu ricotta, toate acestea servite alături de un pahar de vin roșu, de exemplu-Zweigelt(cunoscut sub numele de Rotburger, creat în 1922 de Friedrich Zweigelt).

Dacă vreți să încercați o selecție mai mare de  vinuri și băuturi, Gasthaus Goldener Hirschen este un han și o tavernă de vinuri istorice, situat într-o clădire bine conservată. Cu o istorie care datează din secolul al XIV-lea, acest restaurant tradițional oferă preparate consistente precum Vorarlberg Kasknopfle și Wiener Schnitzel, precum și opțiuni vegetariene, cum ar fi găluștele de spanac de casă. Atmosfera este foarte apreciată pentru serviciile și designul excelent, oferind o varietate de beri de încercat.

Pe lângă bucătăria tipic austriacă există și restaurante cu specific vegan și vegetarian, internațional, mediteranean, european, cu bucătărie grecească tipic mediteraneană, bucătărie tipic italiană care servesc pizza și paste.

Pentru a savura preparate din bucătăria franceză, belgiană și locală de înaltă calitate sau pentru a  vă relaxa cu o băutură seara,Petrus Café Brasserie este un local versatil care oferă de toate, de la micul dejun la cină, precum și cafea și prăjituri după-amiaza.

În schimb, dacă doriți o experiență unică ce combină jocurile de noroc cu cina sau evenimente populare, încercați Falstaff – restaurantul de la Casino Bregenz, situat lângă lac, ce se mândrește cu o atmosferă elegantă, o selecție largă de vinuri.

Ca și deserturi nu ratați tortul Linzern, tortul Sacher, sau multele specialități dulci cu găluște însoțite de un un cappuccino vienez.

În ceea ce privește cazarea, orașul oferă o gama largă de structuri la o calitate excelentă. Există, de asemenea, pensiuni sau camere de închiriat pentru turiștii cu buget limitat. Puteți alege să rămâneți în centrul istoric  unde aveți la dispoziție
magazine, baruri și restaurante sau puteți opta pentru o cazare pe malul lacului dacă sunteți în căutarea unei zone mai retrase și mai exclusiviste.

De la București până la Bregenz  este o distanță de 1.302,52 km, se poate ajunge atât cu mașina, cât și cu avionul. Către Bregenz  zboara mai multe linii aeriene, atat low cost, cât și standard. Fiind un oraș mic, toate atracțiile sunt ușor accesibile, așa că vă puteți deplasa  prin oraș cu bicicleta sau pe jos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *