Camera Deputaţilor a aprobat, marți 27 septembrie proiectul de lege privind declararea bujorului ca floare naţională a României.
Proiectul a fost aprobat cu 180 de voturi pentru, 39 contra şi 23 de abţineri. Legea a fost adoptată în Senat în luna iunie.
Potrivit proiectului, anual se va organiza la nivel naţional şi local un Festival al bujorului, în care vor fi expuse diferite specii de bujor. De asemenea, proiectul prevede că autorităţile vor sprijini material şi logistic întreţinerea şi protejarea rezervaţiilor naturale de bujor românesc.
Totodată, administraţiile locale vor organiza periodic expoziţii florale care să marcheze bujorul ca floare naţională a României, Consiliile Judeţene vor sprijini înfiinţarea unor mini-grădini botanice în care bujorii să ocupe spaţii aparte, iar Consiliile locale vor amenaja alei pe care bujorul să fie floare peisagistică urbană.
Potrivit expunerii de motive a iniţiatorilor proiectului, foarte multe ţări au una sau mai multe flori naţionale, reprezentative pentru arealul geografic, pentru tradiţiile şi cultura acestora.
În Japonia, crizantema este floarea familiei imperiale, iar cireşul este floarea naţională, Olanda are ca floare naţională laleaua, Franţa crinul alb, iar Spania garoafa roşie.
Horticultorii de la USAMV București susțin că bujorul are multiple semnificații pentru poporul român și că este specia cea mai potrivită pentru a fi declarată floare națională.