Federaţia Română de Gimnastică în parteneriat cu Primăria Municipiului Timişoara organizează în perioada 6-9 aprilie, la sala ‘Constantin Jude’ (Olimpia) 4 competiţii: prima etapă de selecţie pentru stabilirea componenţei echipei de senioare care va participa la Campionatele Europene de la Rimini (2-5 mai), concursul internaţional ‘Rising Star Trophy’, Campionatul Naţional de gimnastică artistică feminină pe echipe al Junioarelor I şi Campionatul Naţional de gimnastică artistică feminină individual şi pe echipe al junioarelor III şi II.
Pe 4 aprilie, ora 19, la Iulius Mall din Timişoara (zona Atrium), Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă, Maria Ceplinschi, Andreea Preda, Amalia Puflea, Miruna Botez, Alexia Vânoagă şi Bianca Vişovan vor participa la o conferinţă de presă înainte de concursul din 6 aprilie de la Sala ‘Constantin Jude’ (Olimpia).
Componentele loturilor olimpice de la Deva, Bucureşti şi Constanţa vor fi însoţite de antrenorii Camelia Voinea, Corina Moroşan, Lăcrămioara Moldovan, Carmen Traicu, Patrick Kiens, Daymon Jones, Florin Cotuţiu, Cristian Moldovan şi Ciprian Creţu.
Din partea Federaţiei Române de Gimnastică vor participa Anca Mihăilescu Grigoraş, Director Relaţii Internaţionale FRG şi Preşedintele Comitetului Tehnic pentru gimnastică artistică feminină din cadrul European Gymnastics şi Angela Cacoveanu, antrenor federal FRG.
Multipla campioană olimpică mondială şi europeană, Simona Amânar Tabără va fi prezentă alături de gimnaste.
Sportivele fac parte din proiectul ‘ţară, ţară, vrem campioane!’ coordonat de Mariana Bitang şi Octavian Bellu şi finanţat de OMV Petrom.
Competiţia la care vor participa senioarele este prima etapă de selecţie pentru stabilirea componenţei echipei care va participa la Campionatele Europene de la Rimini (2-5 mai).
‘Rising Star Trophy’ este o competiţie la care participă gimnaste din Ungaria, Letonia, Grecia şi România. Aniela Tudor, Antonia Cârciog, Bianca Ioniţă, Alexandra Nica ne vor reprezenta în competiţia prejunioarelor, iar Adelina Ionescu, Evelina Papana, Anamaria Mihăescu, Alexia Blănaru şi Iris Iordache, la junioare.
La campionatele naţionale ale Junioarelor I, II şi III vor participa 182 gimnaste de la 17 cluburi (CSM Arad, SCM Bacău, CSŞ Bârlad, CSŞ Buzău, CS Dinamo, CSŞ 2 Bucureşti, CSM Cluj, CSş Viitorul Cluj, CSA Steaua, CS Farul Constanţa, CSŞ1 Constanţa, LPS Cetate Deva, CSş Focşani, CSM Oneşti, CS Petrolul Ploieşti, CSŞ1 Timişoara, ACS Phoenix Târgovişte).
PROGRAMUL COMPETIŢIILOR
Sâmbătă, 06.04.2024
09.30-09.50 Festivitate de deschidere
10.00-11.40 Concurs pe echipe seria I, Junioare I
14.10-16.15 Concurs de selecţie (prima etapă) pentru Campionatele Europene, Senioare
17.45-19.25 Concurs pe echipe seria a II-a, ‘Rising Stars Trophy’
19.35 Festivitate de premiere echipe Junioare I şi ‘Rising Stars Trophy’
Duminică, 07.04.2024
10.25-12.25 Finale pe aparate ‘Rising Stars Trophy’
11.45-12.00 Festivitate de premiere ‘Rising Stars Trophy’
Luni, 08.04.2024
15.05-15.20 Festivitate de deschidere
15.25-17.55 Concurs pe echipe, Junioare III, Nivel 6
19.10-20.25 Concurs pe echipe, Junioare II, Nivel 4
20.30 Festivitate de premiere Nivel 6 şi 4
Marţi, 09.04.2024
10.05-12.10 Concurs pe echipe, Junioare III, Nivel 7
13.50-15.55 Concurs pe echipe, Junioare III, Nivel 7
17.50-20.20 Concurs pe echipe Junioare II Nivel 5
20.25 Festivitate de premiere Nivel 7 şi 5
Comunicat de presă – Federaţia Română de Gimnastică