Articole

medv

Medvedev – confiscarea activelor înghețate de către UE ar putea fi echivalentă cu un act care justifică războiul

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate Naţională rus, a transmis joi, într-un mesaj pe rețeaua X, că în cazul în care Uniunea Europeană ar confisca activele ruse îngheţate, atunci aceasta ar putea fi considerată de Moscova o acţiune echivalentă cu un act care justifică războiul. ”Dacă nebuna Uniune Europeană încearcă, în […]

Continue Reading
prgram elvetiano roman

România şi Elveţia – Acord de parteneriat pentru creşterea capacităţii de răspuns la dezastre

România şi Elveţia vor încheia, vineri, un acord de parteneriat pentru creşterea capacităţii de răspuns la dezastre. În cadrul căruia piloţii români din cadrul Inspectoratului General al Aviaţiei şi din Ministerul de Interne vor fi instruiţi în tehnici avansate de salvare montană, zbor la joasă înălţime şi pe timp de noapte. ”Mâine, 5 decembrie a.c., […]

Continue Reading
mapn

S-a lansat “Albumul de documente România și Statele Unite ale Americii”

În contextul aniversării a 145 de ani de relații politico-diplomatice și militare și a trei decenii de parteneriat strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară (ISPAIM) în coordonarea Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale al Ministerului Apărării Naționale, anunță apariția albumului de […]

Continue Reading
educatie

„Biblioteca pe Patine” la CARO IceLand – primul patinoar cu identitate culturală din Capitală

Primăria Municipiului București (PMB), prin Biblioteca Metropolitană București (BMB), în parteneriat cu CARO IceLand, lansează în luna decembrie campania „Biblioteca pe Patine”, o inițiativă care aduce lectura și experiențele culturale într-un spațiu neconvențional și foarte accesibil publicului larg, patinoarul. Evenimentul de lansare va avea loc joi, 4 decembrie, la ora 19:00, la CARO IceLand. Campania […]

Continue Reading
Cazinoul din Constanța

Ședințe foto personalizate – la bradul de Crăciun împodobit în Cazinoul din Constanța

În luna decembrie, toți cei care vor să aibă o amintire personalizată la primul brad împodobit în Cazinoul din Constanța după redeschiderea sa sunt invitați să își facă fotografii profesionale la decorul festiv, potrivit unui comunicat de pe site-ul cazinoul.com. Rezervările se pot face exclusiv online, prin transmiterea solicitării la adresa contact@cazinoul.com pentru fiecare zi […]

Continue Reading
unes

Țara noastră adoptă Carta Geoparcurilor Internaționale UNESCO din România

Carta Geoparcurilor Internaționale UNESCO din România a fost semnată oficial în cadrul unui eveniment găzduit de Comisia Națională a României pentru UNESCO, marcând un moment esențial în consolidarea Rețelei Naționale a Geoparcurilor și alinierea acesteia la standardele Rețelei Internaționale a Geoparcurilor, potrivit unibuc.ro. Documentul definește, pentru prima dată într-un cadru comun, rolurile, responsabilitățile și etapele […]

Continue Reading
Donald Trump

Trump susține că Putin „vrea să încheie războiul” -negocierile continuă

Donald Trump a asigurat miercuri că Vladimir Putin dorește „să pună capăt războiului” din Ucraina, la o zi după o „întâlnire foarte bună” la Moscova între președintele rus și emisarul său Steve Witkoff, care va discuta joi în Florida cu negociatorul ucrainean Rustem Umerov, potrivit AFP. De două săptămâni, Washingtonul încearcă să adopte un plan […]

Continue Reading
romfil

Emisiunea de mărci poștale ‘BUCURIILE IERNII’

Romfilatelia și Poșta Română introduc în circulație joi, 4 decembrie a.c., emisiunea de mărci poștale ‘BUCURIILE IERNII’. Componentele emisiunii, două mărci poștale și un plic ‘prima zi’ ilustrează în imaginile lor atmosfera caracteristică lunii decembrie, o lună în care anotimpul zăpezilor, vacanțele școlarilor și așteptarea darurilor se reunesc într-o trăire în care optimismul și bucuriile […]

Continue Reading
aep

AEP implementează proiectul-pilot pentru facilitarea exercitării dreptului de vot de către alegătorii cu dizabilități de vedere

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță implementarea unui proiect-pilot pentru facilitarea exercitării dreptului de vot de către alegătorii cu dizabilități de vedere la alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025. Proiectul se desfășoară în șase centre de votare din municipiul București, câte unul în fiecare sector, care includ, în total, 24 de secții de votare. Lista […]

Continue Reading
spectacol

Crăciun în stil MagicTIC – la Teatrul Ion Creangă

Teatrul Ion Creangă anunță, în Bucureștiul de poveste, o nouă ediție MagicTIC, unul dintre cele mai creative evenimente adresate întregii familii. Organizat cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, MagicTIC are loc între 11 și 21 decembrie, la Sala Mare din str. Piața Amzei nr. 13 (atât în spațiul interior, cât și cel exterior). Programul include spectacole […]

Continue Reading