Comisia Europeană și Europa Nostra au anunțat câștigătorii Premiilor pentru Patrimoniul European/ Premiilor Europa Nostra 2025, cofinanțate de Programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Anul acesta, cele mai prestigioase premii europene pentru patrimoniu sunt acordate unui număr de 30 de câștigători remarcabili din 24 de țări de pe continent (a se vedea lista completă mai jos).
Printre câștigătorii din acest an – la categoria Educație, Formare și Competențe – se numără Centrul de activități și resurse regionale, Sibiu, România. Centrul ASTRA a revitalizat o casă medievală a breslelor, transformând-o într-un centru vibrant de formare, certificare și cultură. Prin parteneriate inovatoare, acesta a creat un precedent național în ceea ce privește recunoașterea meșteșugurilor tradiționale, profesionalizarea meșterilor și conectarea patrimoniului, educației și rezilienței comunității.
Centrul de Activități și Resurse Regionale ASTRA (C.A.R.R.) este găzduit în Casa Artelor, o clădire din secolul al XIV-lea, recent restaurată, din centrul istoric al Sibiului. Administrat de Muzeul ASTRA – cel mai important muzeu în aer liber din România – centrul funcționează ca un hub urban pentru formare profesională, certificare a meșterilor și educație pentru patrimoniu. Centrul a fost dezvoltat în parteneriat cu Museene Sor Trandelag (Norvegia) și Future Capital (România), finanțat în cadrul programului RO-CULTURA printr-un grant al Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (EEA Grants), și de un sprijin consistent din partea Consiliului Județean Sibiu.
Juriul a declarat: ‘Sistemul de certificare, dezvoltat ca parte a acestui proiect, marchează un progres semnificativ în oficializarea standardelor ocupaționale ale meșteșugurilor traționale meșteșugurilor tradiționale, iar activitățile educaționale îi conferă localnicilor proprietari de clădiri puterea și capacitatea de a-și reabilita propriul patrimoniu’.
‘Răspunzând recomandărilor politicilor naționale din domeniul patrimoniului și extinzând rolul muzeului înspre formarea practică și implicarea comunității, Centrul de Activități și Resurse Regionale ASTRA demonstrează nu doar un impact puternic la nivelul sectorului cultural dar și efecte economice concrete, ‘ au mai menționat membrii Juriului acestei prestigioase competiții europene.
Proiectul a urmărit două aspecte: restaurarea și refuncționalizarea unei hale de breaslă din perioada mediecală și dezvoltarea unei infrastructuri sustenabile pentru protejarea și transmiterea abilităților meșteșugărești tradiționale. Peste 80% din clădirea istorică este acum accesibilă publicului, cu noi spații pentru expoziții, activități de creație, educație și comerț. Măsurile de reabilitare au vizat și asigurarea accesului incluziv, prin instalarea unui lift și a unor toalete accesibile.
O inovație majoră a fost acreditarea oficială a Muzeului ASTRA ca primul muzeu din România care evaluează și emite certificări profesionale în meșteșuguri. Bazându-se pe cercetări etnografice, istorice și sociologice ample, echipa a dezvoltat un curriculum de formare și certificare inovator. Peste 90 de meșteri au obținut o certificare profesională în construcții tradiționale, prelucrarea lemnului și tâmplărie manuală artizanală. Certificarea nu a vizat doar evaluarea abilităților și cunoștințelor tehnice, ci și formarea de noi competențe antreprenoriale, juridice și financiare, precum și abilități de marketing, consolidând capacitatea participanților de a obține succes pe piețele contemporane. Câțiva dintre meșterii certificați și-au deschis deja propriile afaceri. Procesul de certificare este acum considerat model de bune practici de alte muzee în aer liber din România, interesate la rândul lor să multiplice acest model. Implicarea meșterilor certificați în șantierele de restaurare a patrimoniuui a devenit o cerință obligatorie în finanțările oferite de stat.
‘La Muzeul ASTRA sustenabilitatea este o trăire, iar principiile ei sunt aplicate zilnic. Construim proiecte care consolidează drumurile de rămas acasă și asigură un viitor durabil pentru valorile patrimoniale materiale și imateriale. Cum va fi patrimoniul Muzeului ASTRA peste 50 de ani ? Cum vor arăta clădirile istorice din Sibiu peste 50 de ani ? Acestea au fost întrebările la care nu am dat doar un răspuns, ci am identificat o soluție. Iată că deja am aplicat-o cu succes și am dezvoltat pentru toată țara.
Din România, probabil și din Europa, suntem singura instituție de cultură care a asumat o altă direcție pentru viitorul patrimoniului asigurând o cale, angajând comunitate pe calea dezvoltării prin propriile resurse patrimoniale, oferind demnitate și viitor meșteșugurilor și o piață emergentă și identificând clar noi oportunități de angajare. Este onorant pentru noi și iată că recunoașterea vine. Sper că de acum înainte factorii decizionali să ne asculte ! Știm să dezvoltăm, faptele și rezultatele confirmă ! Acum nu mai este urmă de îndoială, Muzeul ASTRA este un FENOMEN care face cinste României peste tot în lume !’ a declarat Ciprian Ștefan, directorul general al Muzeului ASTRA și inițiatorul programului de certificare a competețelor meșterilor tradiționali.
Susținătorii și pasionații patrimoniului sunt acum încurajați să descopere câștigătorii și să voteze online pentru a decide cine va câștiga Premiul Publicului 2025, care este însoțit de un premiu în bani în valoare de 10 000 EUR. Voturile pot fi exprimate până la 12 septembrie.
Câștigătorii au fost selectați de un juriu, compus din 11 experți în patrimoniu din întreaga Europă, după evaluarea candidaturilor de comitetele de selecție. Un total de 251 de candidaturi eligibile pentru premiile din acest an au fost depuse de organizații și persoane fizice din 41 de țări europene.