Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în luna noiembrie 2024 față de luna octombrie 2024, atât ca serie brută cu 7,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,8%, a anunțat, joi, Institutul Național de Statistică.
▪ Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, faţă de luna noiembrie 2023, a crescut, în luna noiembrie 2024, ca serie brută cu 0,4%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 0,1%.
▪ În perioada 1.I-30.XI.2024, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut faţă de perioada 1.I-30.XI.2023, atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,9%, fiecare.
Noiembrie 2024 comparativ cu octombrie 2024 În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna noiembrie 2024, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o scădere cu 7,7%, ca urmare a scăderilor înregistrate la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-11,8%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-8,3%) şi la activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-0,6%). Creşteri au înregistrat: activitǎţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+3,8%) şi activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+3,4%).
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2024, faţă de luna precedentă, a scăzut cu 0,8%. Noiembrie 2024 comparativ cu noiembrie 2023 Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna noiembrie 2024, a înregistrat o cifră de afaceri cu 0,4% mai mare comparativ cu luna noiembrie 2023, datorită creşterilor înregistrate la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+30,5%) şi la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+9,3%). Scăderi au înregistrat activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-11,6%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-8,6%) şi activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-1,8%).
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2024 a scăzut cu 0,1%, comparativ cu luna noiembrie 2023. Perioada 1.I-30.XI.2024 comparativ cu perioada 1.I-30.XI.2023 Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1.I-30.XI.2024 a înregistrat o cifră de afaceri cu 0,9% mai mică comparativ cu perioada 1.I-30.XI.2023, ca urmare a scăderii cifrei de afaceri la: activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-7,5%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-6,0%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-1,7%) şi activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-0,2%). Activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană au crescut cu 15,4%. Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1.I-30.XI.2024, a înregistrat o cifră de afaceri cu 0,9% mai mică comparativ cu perioada 1.I-30.XI.2023.
Cifra de afaceri netă (exclusiv TVA) se calculează prin însumarea veniturilor facturate rezultate din vânzări de bunuri, vânzări de mărfuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, mai puţin rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor. Nu sunt incluse în cifra de afaceri: valoarea ambalajelor restituite după livrare; accizele; subvenţiile primite de la autorităţile publice sau instituţii ale UE; vânzarea propriilor terenuri şi a activelor fixe; rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor.
✓ Indicii de volum ai cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei sunt indici de tip Laspeyres şi sunt calculaţi în condiţii metodologice şi de preţuri comparabile. Pentru exprimarea valorilor din perioada curentă în preţurile perioadei de referinţă se utilizează indici de preţ deflatori. Primii indici obţinuţi sunt la nivel de diviziune/clasa CAEN Rev.2 apoi prin agregări succesive se obţin indici la niveluri agregate. Ponderile utilizate la agregare sunt calculate pe baza valorii adăugate brute la costul factorilor conform rezultatelor Anchetei Structurale în Întreprinderi din anul de referinţă (2021).
Pentru interpretarea corectă a indicatorilor, vă rugăm să consultaţi Precizările Metodologice ataşate comunicatului pe homepage. Informaţii suplimentare se pot obţine din baza de date TEMPO online a INS (datele pentru luna noiembrie 2024 vor fi disponibile în 29 ianuarie 2025) şi din publicaţia statistică Buletin Statistic Lunar (termen de apariţie 29 ianuarie 2025). Următorul comunicat de presă va apărea vineri, 21 februarie 2025.