CNA respinge atitudinea ministrului austriac de Interne faţă de jurnaliştii români

Social

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a adresat, vineri o Srisoare Deschisă ambasadorului Austriei la Bucureşti -Adelheid Folie, în care își manifestă dezaprobarea față de modul în care jurnaliștii români au fost ținuți la distanță, cu ajutorul bodyguarzilor, de ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, în contextul în care, în proximitate, acesta acorda interviuri altor jurnaliști, potrivit comunicatului de presă al CNA.

“SCRISOARE DESCHISĂ
Către : AMBASADA REPUBLICII AUSTRIA ÎN ROMÂNIA
În atenția : Excelenței Sale, doamna Adelheid FOLIE, Șef de Misiune și Ambasador
Excelența Voastră, doamnă Ambasador,
În calitatea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale și de for care veghează la respectarea dreptului la liberă exprimare, Consiliul Național al Audiovizualului își manifestă dezaprobarea față de modul în care jurnaliștii români au fost ținuți la distanță, cu ajutorul bodyguarzilor, de ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, în contextul în care, în proximitate, acesta acorda interviuri altor jurnaliști.

Imaginile pe care întreaga Europă le-a putut vedea ieri, 8 decembrie 2022, după votul negativ dat de Austria în cazul aderării României la spațiul Schengen, surprind un gest prin care presa este catalogată ca fiind un pericol. Membrii Consiliului consideră că, indiferent de cât de dificil este un moment politic, presa trebuie să aibă posibilitatea de a se adresa celor care ocupă vremelnic funcții publice.

Îndepărtarea jurnaliștilor români este un gest care nu are nicio legătură cu valorile democratice, nefiind în concordanță cu ceea ce înseamnă libertatea presei ca valoare fundamentală a Uniunii Europene. Totodată, CNA consideră că o astfel de atitudine încalcă dreptul la corecta informare a cetățenilor români.
Misiunea Consiliului Național al Audiovizualului este de a asigura un climat bazat pe liberă exprimare şi responsabilitate faţă de public în domeniul comunicării audiovizuale, iar cetățenii români au dreptul de a fi informați și nu ignorați.

Membrii Consiliului își exprimă solidaritatea cu jurnaliștii acreditați la Bruxelles și speră ca, fiind un caz fără precedent la un asemenea nivel european, să fie și unul singular.
Consiliul are convingerea că statul austriac, în ansamblul său, respinge astfel de comportamente și respectă dreptul la corecta informare a cetățenilor români.”,menționează CNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *