Începând de vineri, 13 august 2021, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul țărilor UE, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, anunță Guvernul.
Certificatele digitale sunt documnte care conțin un cod QR și care pot fi eliberate accesând site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro/.
„Tranzitarea frontierelor este posibilă și fără existența acestor certificate, dar cu respectarea normelor naționale de carantină din fiecare stat. Aceste prevederi sunt stipulate în Regulamentul UE 953/2021 și sunt aplicabile doar pentru trecerea frontierei de stat, nu și pentru activitățile desfășurate în interiorul teritoriului national al României”, arată comunicatul Guvernului.
Persoanele vaccinate împotriva COVID-19 nu trebuie să stea în carantină dacă vin din zone aflate pe lista galbenă sau pe cea roșie.
Copiii cu vârsta sub 6 ani sunt exceptaţi automat de la carantină, iar cei cu vârsta între 6 şi 16 ani sunt exceptaţi dacă prezintă la intrarea în ţară un test cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte.
Până marți, 10 august, în România au fost eliberate 1.646.339 de certificate digitale europene COVID-19.
Cea mai mare parte dintre certificatele solicitate și eliberate până acum – 96% – atestă vaccinarea împotriva COVID-19.
Eliberarea certificatelor digitale europene COVID-19 a început în România la data de 1 iulie.
Certificatul digital verde (pașaportul COVID) se eliberează în 3 cazuri: atestă vaccinarea împotriva COVID-19 (schema completă, cu ambele doze), testarea sau vindecarea recentă de COVID-19.
Certificatul poate fi prezentat la vamă atât pe hârtie, cât și pe telefon, iar validarea se face cu ajutorul codului QR, care este scanat la frontieră, indiferent dacă certificatul este prezentat pe telefon sau pe hârtie.
Certificatul este eliberat de Ministerul Sănătății prin intermediul portalului web certificat-covid.gov.ro, dezvoltat de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Certificatul a fost propus de Comisia Europeană pentru reluarea călătoriilor în condiții de siguranță în această vară. Acesta este gratuit, securizat și accesibil tuturor cetățenilor.