Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a prezentat oficial, joi, în cadrul unui eveniment organizat la Sala Polivalentă din cadrul Complexului Olimpic „Sydney 2000” din Izvorani, echipa care va reprezenta România la ediția de iarnă Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), organizat în perioada 21-28 ianuarie, în Italia, la Friuli-Veneţia-Giulia.
La competiţia rezervată sportivilor cu vârste între 14 şi 18 ani, care prefaţează organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă în 2026, la Milano şi Cortina d’Ampezzo, România va fi reprezentată de 18 sportivi, la 8 dintre cele 14 discipline de concurs ale FOTE.
Maria Elisabeta Duicu (biatlon) şi Mircea Ştefan Jipescu (sărituri cu schiurile) vor fi purtătorii de drapel ai României la ceremonia de deschidere a FOTE.
Delegaţia României va fi condusă de Dragoş Tătaru, şef de misiune. Din staff vor mai face parte Liliana Dorneanu, adjunct şef de misiune zona Tarvisio, Ciprian Gheorghe, adjunct şef de misiune zona Carnia, Puiu Gaspar, oficial de echipă Federaţia Română de Schi şi Biatlon, medicii Dan Tănase şi Diana Torje.
România nu a mai câştigat o medalie la FOTE de iarnă din 2013, când organiza competiţia la Braşov şi avea un bilanţ de o medalie de aur şi două de argint.
Reprezentanţii României la FOTE 2023:
-Biatlon (4 sportivi): Maria Elisabeta Duicu, Andreea Nicoleta Şchiop, Horia Nicolae Urs, Nicolae Zichil; antrenori – Tudor Gîrbacea, Daniel Mazîlu;
-Patinaj artistic (1 sportiv): Andrei Tudor Dominic; antrenor – Florent Francisco Amodio;
-Sărituri cu schiurile (3 sportivi): Moise Alexandru Folea, Andra Maria Gheorghe, Mircea Ştefan Jipescu; antrenori – Constantin Beldea, Csaba Magdo-Nemeth;
-Schi alpin (2 sportivi): Jennifer-Barbara Nagy-Remetean, Alexandru Matei Oancea; antrenori – Alexandru George Barbu, Viorel Sebastian Selejan;
-Schi alpinism (3 sportivi): Alexia Maria Blajiu, Lorena-Azota Bolîndu, Tudor Zaharia Dobre; antrenori – Alexandra Petruţa Manea, Rareş Iulian Manea;
-Schi fond (2 sportivi): Ionuţ Alexandru Costea, Maria Toma; antrenori – Iulian Grama, Costel Terciu;
-Short track (1 sportiv): Nora Barta; antrenor Zsolt Kalamar-Kertesz;
-Snowboarding (2 sportivi): Ştefan Lazăr, Kata Mandel; antrenor – Geza Lorant Kinda.