Condiția pusă de Ciolacu la planul de reînarmare a Europei – „Banii să ajungă la fabrici din industria românească”

Politica

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat într-o postare pe pagina sa de Facebook că este de acord cu planul de reînarmare anunțat de Comisia Europeană, dar cu condiția ca „banii să ajungă exclusiv la fabrici din industria românească de apărare”.

“Comisia Europeană dă dreptate României. Cheltuielile de apărare nu vor fi incluse în calculul deficitului bugetar!
Voi răspunde la scrisoarea președintelui Comisiei Europene privind Planul Rearm Europe că sunt de acord să alocăm suplimentar fonduri pentru armament, cu condiția ca banii să ajungă exclusiv la fabrici din industria românească de apărare. Așa putem să angajăm oameni în plus și să producem în trei schimburi!

Planul anunțat ieri la Bruxelles, arată că Europa înțelege urgența majorării cheltuielilor de apărare, scoțând aceste sume din calculul deficitului bugetar. Este exact ce susține România încă de la începutul războiului din Ucraina!
Cred că apariția unui instrument european de împrumuturi, de 150 de miliarde de euro, pentru investiții în apărare și susținerea capitalului privat ne vor ajuta să deschidem noi unități de producție în România.

Așadar, rămânem pe coordonatele de până acum: DA pentru majorarea cheltuielilor de apărare, NU pentru trimiterea de trupe românești în Ucraina!”,a scris premierul Marcel Ciolacu pe facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *