Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile italiene au revizuit condiţiile de intrare în Republica Italiană, în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, începând cu data de 16 decembrie 2021, toate persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile anterior intrării pe teritoriul italian trebuie să prezinte transportatorului, la momentul îmbarcării, sau oricărei persoane desemnate să efectueze verificări, următoarele documente (cumulativ):
a. formularul digital de localizare a pasagerilor (https://app.euplf.eu), în format digital sau tipărit;
b. certificatul verde COVID-19, care să ateste efectuarea schemei complete de vaccinare împotriva COVID-19 cu cel puţin 14 zile anterior intrării în Republica Italiană, sau trecerea prin boală, într-un interval de maximum 6 luni anterior intrării, sau o altă certificare echivalentă;
c. dovada efectuării unui test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 de ore anterior intrării în Republica Italiană, sau a unui test rapid (tip antigen), cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 24 de ore înaintea intrării.
Persoanele care nu prezintă certificatul verde COVID-19 care atestă efectuarea schemei complete de vaccinare sau trecerea prin boală trebuie să respecte măsura autoizolării pentru o perioadă de 5 zile de la intrarea pe teritoriul italian, la adresa indicată în formularul de localizare a pasagerilor (https://app.euplf.eu), şi să efectueze un test molecular sau antigen pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 la finalul perioadei de autoizolare.
Copiii cu vârsta de până la 6 ani nu trebuie să prezinte la intrarea în Republica Italiană dovada efectuării unui test molecular sau antigen cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, dar sunt supuşi măsurii izolării, cu excepţia celor care sunt însoţiţi de părintele sau părinţii care se află în posesia unui certificat ce atestă vaccinarea sau trecerea prin boală.
Ministerul Afacerilor Externe aminteşte cetăţenilor români care doresc să se deplaseze sau se află pe teritoriul Republicii Italiene că pot solicita informaţii consulare la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +39 06.835.233.44; +39 06.835.233.52; +39 06.835.233.58; +39 06.835.233.56; +39 06.835.233.71; +39 06.835.233.74, Consulatului General al României la Milano: +39 0240098207; +39 02.40074018, Consulatului General al României la Torino: +39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 18 95 83 90, Consulatului General al României la Trieste: +39 040 411 652; +39 040 452 8136; +39 040 416 350, Consulatului General al României la Bologna: +39 051 5872120; +39 051 5872209, Consulatului General al României la Bari: +39 080 548 1042; +39 080 546 1893; +39 080 548 4671; +39 080 546 1470 sau Consulatului României la Catania: +39.095.537.909, +39 095 536 139, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Roma +39 345 147 3935 şi ale oficiilor consulare ale României la Milano: +39 366.108.1444, Torino: +39 338 756 8134, Trieste: +39 340 8821688, Bologna: +39 3248035171, Bari: +39-334-604-2299 şi Catania: +39 320 965 3137.
MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze temeinic anterior deplasării în Republica Italiană şi să consulte paginile de internet https://www.mae.ro/node/51917, https://roma.mae.ro/, https://milano.mae.ro/, https://torino.mae.ro/, https://trieste.mae.ro/, https://bologna.mae.ro/, https://bari.mae.ro/, https://catania.mae.ro/.