Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei – Reglementările din construcţii trebuie actualizate pentru a facilita reciclarea deşeurilor

Social

Reglementările din domeniul construcţiilor trebuie actualizate pentru a facilita tranziţia către economia circulară, recomandă Consiliul Concurenţei în urma finalizării studiului privind avantajele competitive ale economiei circulare în construcţii.
În prezent, România are un nivel de economie circulară scăzut, de 1,3%, faţă de media Uniunii Europene, de aproximativ 11,5%.

Deşi sectorul construcţiilor generează o cantitate mare de deşeuri periculoase, cu impact semnificativ asupra mediului înconjurător, eliminarea prin depozitare este principala formă de gestionare a acestora, la ora actuală, neexistând norme tehnologice care să permită utilizarea materialelor reciclate în noile construcţii.

Ca urmare, autoritatea de concurenţă recomandă actualizarea standardelor naţionale şi a normelor în domeniu, precum şi reglementarea procedurii de certificare a deşeurilor provenite din construcţii şi demolări (DCD) pentru ca acestea să poată fi reutilizate în activităţi de construcţii de drumuri.

Autorităţile încearcă să stimuleze reciclarea deşeurilor atât a celor din construcţii, cât şi a celor municipale, obligând companiile să plătească o taxă (contribuţie) pentru cantitatea de deşeuri pe care nu o reciclează. În România, această taxă este de doar 160 lei/tonă (aprox. 33 euro/tonă), în timp în alte state europene este mult mai mare (de exemplu, circa 100 euro/tonă în Belgia).

În aceste condiţii, cele mai multe companii din construcţii preferă să plătească taxa şi să depoziteze deşeurile (să le arunce), deoarece costurile reciclării sunt mai mari, putând ajunge până la dublul taxei, în funcţie de procesele implicate (colectarea, sortarea, transportul şi tratamentul materialelor reciclabile). Mai mult, costurile pentru depozitarea şi tratarea ulterioară a DCD-urilor nu sunt clar definite în proiectele tehnice ale lucrărilor de infrastructură.

Astfel, Consiliul Concurenţei recomandă clarificarea acestor aspecte legate de costuri şi consideră că, pentru creşterea gradului de reciclare, nivelul contribuţiei (taxei) trebuie stabilit la o valoare mai mare decât costul reciclării.

O altă barieră în calea tranziţiei spre o economie circulară este lipsa infrastructurii de gestionare a deşeurilor, având în vedere că achiziţionarea unor echipamente/utilaje presupune un cost ridicat şi reprezintă un efort semnificativ pentru companii.

În aceste condiţii, pentru a facilita tranziţia către economia circulară, statul român a iniţiat o serie măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri, în valoare totală de peste 890 milioane euro.
Este vorba despre Programul „Fabrici de reciclare”, pentru construirea de instalaţii noi de reciclare a deşeurilor colectate separat, Schema de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară, Schema de ajutor de stat regional pentru investiţii având ca scop reducerea efectelor negative ale deşeurilor asupra mediului şi reducerea consumului de resurse primare, Programul „ConstructPLUS”.
Autoritatea de concurenţă recomandă o mai bună implementare a acestor măsuri pentru a putea fi accesate de operatorii din domeniu.

„În mod cert, este loc de creştere în acest domeniu. Prin accesarea fondurilor puse la dispoziţie de stat se pot acoperi o parte din nevoile de finanţare pentru a dezvolta sisteme de gestionare a deşeurilor, astfel încât să facem trecerea spre o economie modernă, competitivă şi eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Economia circulară reprezintă un model de producţie şi consum ce are la bază principiile reducerii resurselor naturale utilizate, prelungirii ciclului de viaţă al produselor şi minimizării producerii de deşeuri, prin reutilizarea, repararea, renovarea şi reciclarea materialelor şi a produselor existente cât mai mult timp posibil.
Varianta preliminară a studiului „Avantajele competitive ale economiei circulare în sectorul construcţiilor şi impactul acesteia în atingerea obiectivelor climatice ale Uniunii Europene” poate fi consultată pe pagina web a instituţiei până la data de 30 octombrie 2024.

Observaţiile pot fi transmise în acest interval de timp, prin e-mail, la adresa ecirculara@consiliulconcurentei.ro.
Observaţiile vor fi trimise şi în forma neconfidenţială, având în vedere că acestea vor fi publicate odată cu varianta finală a studiului. Biroul de Presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *