CSAT a decis ca România să doneze un sistem de apărare PATRIOT Ucrainei

Politica

Membrii CSAT au decis joi donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT, cu condiţia continuării negocierii cu Aliaţii, în special cu partenerul strategic american, în vederea obţinerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecţiei spaţiului aerian naţional, potrivit unui comunicat al CSAT.

“Ministerul Apărării Naţionale a prezentat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării o analiză detaliată privind situaţia operaţionalizării celor patru sisteme PATRIOT, derularea programului de înzestrare cu celelalte trei sisteme, importanţa operaţională a acestora la nivel naţional şi aliat, precum şi impactul generat de un eventual transfer al unui sistem.

Având în vedere deteriorarea semnificativă a situației de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante și masive ale Rusiei asupra civililor și a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum și consecințele regionale ale acestei situații, inclusiv asupra securității României, în strânsă coordonare cu Aliații, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT.

Această donare se face cu condiția continuării negocierilor țării noastre cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național, de modernizare a Armatei României și de asigurare a interoperabilității cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create.

Decizia s-a bazat pe o evaluare tehnică aprofundată a autorităților române, fiind luate toate măsurile pentru eliminarea riscului de creare a unor eventuale vulnerabilități pentru România. În același timp, vor continua discuțiile cu aliații astfel încât apărarea aeriană a țării noastre să fie în continuare consolidată.

Poziționarea României este și va continua să fie fără echivoc în susținerea multidimensională a Ucrainei, alături de comunitatea internațională, în dreptul său legitim la autoapărare în fața agresiunii ilegale și neprovocate a Rusiei.
Discuțiile la nivelul CSAT au vizat și demersurile naționale de consolidare a cooperării și a interacțiunii bilaterale cu Ucraina, evidențiate de procesele în curs privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între România și Ucraina și consolidarea cooperării pe linie de securitate.” se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *