Dacia a înregistrat peste 4.000 de comenzi pentru Spring Electric în primele două zile

Lifestyle Actualitate

În primele două zile de la deschiderea cataloagelor de precomenzi, 4.000 de români au rezervat câte o Dacia electrică, Spring, potrivit oficialilor Dacia.

Primul automobil electric al mărcii româneşti, a atins un nivel similar cu vânzările maşinilor electrice atât din 2019 cât şi din 2020.

Dacă în primele patru ore de la deschiderea comenzilor s-au comandat 1.500 de maşini electrice Dacia Spring, în total în weekend s-au înregistrat 4.000 de comenzi. În 2019 şi 2020 s-au vândut circa 4.300 de maşini electrice. Sâmbătă la ora 13.00, când a fost deschisă lista, peste 6.000 de oameni au încercat să se conecteze simultan.

Potrivit unor date din piaţa auto, Dacia a primit însă o cotă de 700 de unităţi pentru 2021 din modelul Spring, cifra însă nu a fost confirmată de reprezentanţii mărcii.

Livrările Dacia Spring către persoane fizice vor demara în luna septembrie a acestui an.

Spring poate fi cumpărat cu 7.700 de euro sau 49 de euro pe lună utilizând bonusurile programelor Rabla (1.400 de euro) şi Rabla Plus (10.000 de euro), preţul său fiind de 18.100 de euro în versiunea de top, echiparea sa având dotări precum sistem de navigaţie şi aer condiţionat.

Spring dispune de un motor de 45 CP şi are o autonomie de 230 km.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *