Danemarca – Parlamentul aprobă un plan de reintroducere a restricţiilor din cauza Covid

Externe

Comisia pentru epidemii a parlamentului danez a aprobat marţi seara planul guvernului de a reintroduce unele restricţii legate de coronavirus, transmite dpa.

Ministrul sănătăţii, Magnus Heunicke, a declarat că s-a întrunit o largă majoritate în favoarea unei noi desemnări a COVID-19 drept boală cu impact social critic. El a precizat că decizia este valabilă deocamdată timp de o lună.
Guvernul de la Copenhaga a fost astfel autorizat să adopte, fără aprobarea parlamentului, măsuri de combatere a răspândirii virusului, fiind suficient acordul comisiei.

Ministrul economiei, Simon Kollerup, a anunţat că de vineri va fi din nou necesar „paşaportul” COVID-19 pentru accesul în restaurantele şi cluburile din Danemarca. Documentul atestă vaccinarea, însănătoşirea sau deţinerea unui test negativ şi este obligatoriu pentru adulţi şi pentru tinerii în vârstă de peste 15 ani, inclusiv pentru participarea la evenimente publice cu un număr mare de persoane, cum ar fi conferinţele şi târgurile, precum şi pentru vizitatorii spitalelor sau parcurilor de distracţii.

Restricţiile introduse în Danemarca în contextul pandemiei fuseseră ridicate în 10 septembrie, considerându-se că răspândirea virusului este sub control.

Numărul de infecţii a crescut însă din nou de la jumătatea lui octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *