David Popovici – recompensat de Guvern cu 1 milion de lei, pentru performanța istorică

Sport

Înotătorul român, David Popovici, dublu campion mondial de natație, la 100 și 200 metri liber va fi recompensat pentru perfomanța sa unică, de Guvernul României cu suma de 1.000.000 de lei (200.000 de euro).

Anunțul a fost făcut joi, de premierul Nicolae Ciucă, după ședința de guvern: „Astăzi, în cadrul şedinţei de guvern, am luat decizia de a recunoaşte performanţa sportivului nostru David Popovici şi în felul acesta am decis ca, fiind vorba despre o performanţă excepţională, să avem o recunoaştere pe măsură şi am hotărât să îi fie alocată din Fondul de rezervă al Guvernului o sumă în valoare de un milion de lei”.

David Popovici ( 17 ani) a câștigat, miercuri, medalia de aur și la proba de 100 metri liber la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta, după ce, luni a câștigat aurul și în proba de 200 de metri liber.

El a reușit un timp de 47 sec 58/100, devenind primul înotător din ultimii 40 de ani care câștigă cele două curse de viteză (100 m și 200 m) la Campionatul Mondial, egalând performanța reușită de Jim Montgomery în 1973.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *