judecatori

Decizie a Curţii Constituţionale – 17 octombrie 2024

Social

În şedinţa din data de 17 octombrie 2024, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, cu unanimitate de voturi:

– A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „care nu este supusă niciunei căi de atac” din cuprinsul dispoziţiilor art.493 alin.(5) din Codul de procedură civilă este constituţională în măsura în care nu exclude exercitarea căii de atac a revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art.509 alin.(1) pct.11 din Codul de procedură civilă.

În esenţă, Curtea a reţinut că, prin nerecunoaşterea căi de atac a revizuirii, în ipoteza în care cererea de revizuire este întemeiată pe o decizie de admitere pronunţată de Curtea Constituţională în legătură cu prevederile legale care au constituit temei al respingerii recursului ca inadmisibil, în cadrul procedurii de filtrare reglementată de art.493 din Codul de procedură civilă, se încalcă efectul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, reglementat de art.147 alin.(4) din Constituţie, precum şi dreptul de acces la justiţie reglementat prin art. 21 din Constituţie.
– A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale prevederile art.14 alin.(2) din Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

În esenţă, Curtea a reţinut că prevederile art.14 alin.(2) din Legea nr.255/2010 reprezintă o normă de trimitere la dispoziţiile art.14 alin.(1) din acelaşi act normativ, normă care, la data sesizării cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, îşi încetase efectele juridice, în temeiul art.147 din Constituţie referitor la efectele deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii pronunţate de Curtea Constituţională. Prin urmare, prevederile art.14 alin.(2) din Legea nr.255/2010, introduse prin Legea nr.233/2018, ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr.67 din 21 februarie 2017, echivalează cu păstrarea în fondul activ al legislaţiei a unei soluţii legislative constatate în precedent ca fiind neconstituţională. Or, adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se tinde la păstrarea soluţiilor legislative afectate de vicii de neconstituţionalitate, încalcă Legea fundamentală.

– A admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.11 alin.(6) ind.1, (6) ind.3. şi art.(6) ind.8-(6) ind.10 din Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare.

În esenţă, Curtea a reţinut că transferul dreptului de proprietate din patrimoniul expropriatorului în cel al expropriatului, în cazul renunţării expropriatorului la unele imobile afectate iniţial de lucrarea de interes public, şi care se produce de drept, la data emiterii deciziei de restituire de către expropriator, în mod unilateral, şi care impune în situaţia încasărilor despăgubirilor, inclusiv obligaţia de restituire a sumelor plătite, constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la principiul securităţii juridice şi dreptul de proprietate privată întrucât echivalează cu o expropriere sui generis, în lipsa unei cauze de utilitate publică şi fără îndeplinirea acordul părţilor, sau, în lipsa acestui acord, fără pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să valideze îndeplinirea condiţiilor legale ale acestei operaţiuni juridice.

Curtea a mai reţinut că obligaţia expropriatului de redobândire a imobilului care nu mai este afectat de lucrarea de interes public naţional, regional, judeţean, interjudeţean sau local, precum şi de restituire a sumelor primite cu titlu de despăgubire poate pune destinatarii normelor legale criticate în imposibilitatea de a răspunde noilor cerinţe legislative, în situaţia în care au valorificat deja sumele primite cu titlu de despăgubire, cu consecinţa naşterii unor drepturi patrimoniale ale expropriatorilor.

În concluzie, normele criticate încalcă principiul stabilităţii raporturilor juridice reglementat de art.1 alin.(5), introduce insecuritate în circuitul civil şi lasă la dispoziţia unilaterală a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale naşterea unui raport juridic civil, cu consecinţe directe asupra patrimoniului unei persoanei fizice sau juridice, fiind afectate si dispoziţiile cuprinse în art.44 alin.(1) teza întâi privind garantarea dreptului de proprietate privată.

*
Deciziile sunt definitive şi general obligatorii.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *