Întrunit în şedinţa publică din data de 26.01.2023, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate, ca urmare a sesizărilor primite, pentru emisiuni de ştiri şi dezbatere difuzate de postul România TV în luna octombrie 2022. Constatând încălcări ale prevederilor Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, Consiliul a decis aplicarea următoarelor sancţiuni:
– amendă de 10.000 de lei, pentru emisiunea informativă „Ştirile România TV” din 20.10.2022, în cadrul căreia nu s-a ţinut cont de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) la difuzarea ştirii cu titlul „Replică din coteţ pentru Delia” [„În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii”];
– amendă de 10.000 de lei, deoarece a încălcat prevederile art. 64 alin. (1) lit. a) în emisiuni referitoare la mitingul LGBT organizat în Capitală (titlu afişat pe ecran: „Marşul neomarxiştilor, cum forţează resetarea sexuală”);
– somaţie publică, pentru că nu a respectat prevederile art. 65 lit. b) la difuzarea unor emisiuni având ca temă accidentul rutier în care a fost implicată doamna Monica Macovei [„În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli: () b) între subiectul tratat şi imaginile ce însoţesc comentariul să existe o conexiune reală”]. Printre titlurile afişate: „Monica Macovei, scandal şi aroganţă, înregistrări uluitoare” / „Vecinele Monicăi Macovei rup tăcerea, mărturii uluitoare” / „Se îmbată Monica Macovei? Propagandista cu care chefuieşte”.
În aceeaşi şedinţă, Consiliul a decis să aplice societăţilor Green Gold Media TV SRL Petroşani şi Ardelean Production Media SRL Oradea câte o somaţie publică pentru încălcarea prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 [„Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) şi e)”].
Biroul Informare şi Relaţii Publice