Decizii ale Consiliului Naţional al Audiovizualului

Social

Întrunit în şedinţa publică din data de 29.05.2024, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcţia Control pentru emisiuni destinate campaniei electorale şi difuzate de posturile locale şi regionale în perioada 10 – 16.05.2024. Pentru prima săptămână din campania electorală pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European au fost monitorizate 53 de posturi (35 de radio şi 18 de televiziune), iar pentru emisiuni dedicate alegerilor locale au fost monitorizate 134 de posturi (61 de radio şi 73 de televiziune).

Constatând încălcarea prevederilor art. 13 lit. a) din „Decizia CNA nr. 149 din 3 aprilie 2024 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2024”, Consiliul a hotărât să emită o decizie de intrare în legalitate pentru spotul electoral al Partidului „Alternativa Dreaptă” (monitorizare: TVR Craiova, 10 şi 14.05.2024). Potrivit dispoziţiilor invocate, „Radiodifuzorii au obligaţia să se asigure că în cadrul emisiunilor de promovare electorală, precum şi în conţinutul spoturilor şi al celorlalte materiale audiovizuale puse la dispoziţia acestora de către competitorii electorali sunt respectate următoarele condiţii: a) nu incită la ură pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală”.

În aceeaşi sedinţă, după analizarea rapoartele întocmite de Direcţia Monitorizare ca urmare a reclamaţiilor primite pentru emisiuni difuzate, Consiliul a decis să aplice postului Global News următoarele sancţiuni:

-amendă de 5.000 de lei pentru ediţia din data de 05.02.2024 a emisiunii „Starea de veghe”, în cadrul căreia nu au fost respectate prevederile art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual [„În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (…) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”]. Printre afirmaţiile făcute în emisiune: „Cu cât creşte numărul de doze administrate, creşte şi numărul de cazuri confirmate, cresc şi decesele cu vârfuri. () Ideea este că niciun medic din tot Colegiul ăla al Medicilor din România, nu ştiu câţi sunt, 15.000 – 20.000, habar n-am, n-a făcut ce a făcut doamna doctor. Să ia din surse oficiale, să asambleze coloanele astea şi să vedem exact cum a decurs protecţia, imunizarea, vaccinarea asta antigripală, că se întâmplă cam cum s-a întâmplat la COVID, cu cât vaccinai mai mult, cu atât explodau cazurile”;

-somaţie publică pentru emisiunile „Starea de veghe” din 01 şi 29.02.2024 şi, respectiv, „Ştirile Global News” din 22.02.2024, difuzate fără a se ţine cont de dispoziţiile art. 139 din Codul audiovizualului, conform cărora „Publicitatea, pozitivă sau negativă, în legătură cu partide politice, oameni politici, mesaje politice este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală”.
Biroul Informare şi Relaţii Publice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *