judecatori

Decizii ale Curţii Constituţionale – 6 aprilie 2022

Social

I. În şedinţa din data de 6 aprilie 2022, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, a decis:

– Cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi a constatat că este neconstituţională Legea pentru modificarea art.6 alin.(9) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000;

– Cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice, obiecţie formulată de un număr 41 de deputaţi aparţinând Alianţei pentru Unirea Românilor, Partidului Social Democrat şi neafiliaţi.
Deciziile sunt definitive şi general obligatorii.

Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
II. Curtea Constituţională (după conexarea celor două sesizări cu acelaşi obiect formulate de Avocatul Poporului şi, respectiv, de 50 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România) a amânat pentru data de 4 mai 2022 deliberările privind obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 pct.27 cu referire la introducerea art.10 ind.2 în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice, art.10, art.13 şi art.48 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice.
Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *