Bucureşti, 22 mai 2024 – În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat măsuri privind funcţionarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:
A) Reglementare
Notificarea Autorităţii Bancare Europene referitoare la intenţia de aplicare a prevederilor Ghidului privind analiza comparativă a practicilor în materie de diversitate, inclusiv a politicilor privind diversitatea şi a diferenţei de remunerare între femei şi bărbaţi, în temeiul Directivei 2013/36/UE şi al Directivei (UE) 2019/2034;
Proiectul de Normă pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 36/2015 privind Reglementările contabile referitoare la situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate aplicabile companiilor de brokeraj care desfăşoară activitate de distribuţie în asigurări şi/sau reasigurări (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile);
Normă pentru modificarea şi completarea Normei nr. 3/2013 privind activitatea de marketing a fondului de pensii administrat privat, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 5/2013 (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României);
Normă pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 16/2013 privind activitatea de marketing a fondului de pensii facultative (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României);
Proiectul Normei pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 14/2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).
B) Autorizare
Aprobarea solicitării SSIF BRK Financial Group S.A. de autorizare a domnului Goia Gabriel în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, ca urmare a numirii acestuia pentru un nou mandat;
Aprobarea solicitării Infinity Capital Investments S.A. de autorizare a modificării condiţiilor semnificative care au stat la baza autorizării societăţii, ca urmare a modificărilor intervenite în Actul constitutiv.
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro. Comunicat de presă – ASF