Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri că este pentru prima dată când dronele ruse au trebuit să fie doborâte deasupra teritoriului unui stat membru al NATO şi de aceea aliaţii iau situaţia foarte în serios, pe care a descris-o drept o ‘probabilă provocare la scară largă’ din partea Rusiei, conform relatărilor agenției de presă EFE.
‘Aceasta este prima dată când dronele ruse au fost doborâte deasupra teritoriului unui stat membru al NATO şi de aceea toţi aliaţii noştri iau situaţia foarte în serios’, a declarat Tusk la începutul Consiliului extraordinar de Miniştri convocat în urma încălcării spaţiului aerian polonez de către dronele ruse în timpul unui atac care a vizat Ucraina miercuri dimineaţă devreme. ‘Cel mai probabil ne confruntăm cu o provocare la scară largă’, a declarat premierul polonez.
Tusk a indicat că este în contact cu aliaţii şi cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, astfel încât ‘să putem răspunde acestui tip de ameninţare la fel de eficient cum am făcut-o în noaptea aceasta’, cu ajutorul avioanelor de vânătoare olandeze F-35 şi sprijinul Comandamentului Aerian al NATO şi ‘în următoarele ore, zile şi nu numai’. ‘Situaţia este gravă. Astăzi, nimeni nu se poate îndoi de faptul că trebuie să ne pregătim pentru diverse scenarii’, a declarat prim-ministrul polonez.
‘Suntem pregătiţi să respingem astfel de provocări şi atacuri’, a subliniat el.
Tusk a indicat că ‘acest prim test’ pentru armată, aliaţi şi procedurile pregătite pentru o astfel de eventualitate ‘a fost trecut şi că aceste proceduri şi planuri pentru o situaţie de acest tip funcţionează’.
Prim-ministrul polonez a declarat că autorităţile ‘identifică în prezent tipurile de aeronave lansate şi infrastructura utilizată’ de Rusia pentru a face acest lucru.
Potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Rusia a lansat în mod deliberat cel puţin opt drone kamikaze Shahed pe teritoriul polonez.
Tusk a mai informat că dronele nu au provocat victime, conform informaţiilor disponibile în prezent.
El a confirmat, de asemenea, redeschiderea a patru aeroporturi, inclusiv a celui din capitala ţării, care fusese închis temporar traficului civil.
‘Închiderea aeroporturilor nu s-a datorat ameninţării unui atac, ci mai degrabă nevoilor operaţionale ale piloţilor noştri’, a subliniat prim-ministrul.
În primele ore ale zilei de marţi, un val de drone a fost detectat intrând în spaţiul aerian polonez, unele dintre ele fiind doborâte în zbor de aeronave şi sisteme de apărare aeriană.
Cel puţin două aparate au lovit solul, dintre care una a deteriorat acoperişul unei clădiri rezidenţiale din regiunea Lublin (est).